Doi copii din comuna brașoveană Ungra au murit și cel de-al treilea se află în stare gravă, după ce mama a încercat să-i scape de păduchi spălându-i cu o substanţă toxică folosită împotriva râiei.
Tatăl lucra la oi și atunci când cei trei copii au luat păduci, a făcut rost de Tomaxan, o soluţie extrem de toxică folosită la spălatul acestor animale. Sâmbătă, în jurul orei 11, mama, ajutată de bunică, s-a apucat să-i spele pe copii cu această substanţă.
La puțin timp au sunat la 112, dar nu s-a mai putut face nimic. Timp de o oră au încercat medicii să resusciteze două dintre fetiţe. Până la urmă s-a văzut nevoiți să le declare decedate.
Citește și: Caz șocant în Brașov! O adolescentă a fost bătută și umilită, de alți copii. Imaginile au devenit virale
„Au venit părinţii cu copiii în braţe. Copiii erau în stop cardio-respirator. Faptul că au fost în mediu închis, iar copiii erau cu părul ud, îmbibat în soluţie, a contat enorm, din păcate”, a declarat Elena Năpar, reprezentata Ambulanței Rupea, pentru ObservatorNews.ro.
Bunica a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a fost transportată şi ea de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean Braşov. Mama este în stare de șoc și se află la Spitalul din Rupea.
Din păcate, starea celei de-a treia fetițe a familiei nu este foarte bună, iar medicii sunt rezarvați cu privire la șanselei ei de supravieițuire.
„E în stare gravă, în stop cardio-respirator resuscitat, în momentul acesta este în Terapie Intensivă. Starea ei este foarte gravă, iar prognosticul este rezervat. Probabil că nu a fost diluată soluția aceea și total nepotrivită pentru păduchii omului”, a precizat reprezentanta UPU SMURD Târgu-Mureş, Liliana Ciobanu.
Elena Bartoş, bunica copiilor, spune că parinții celor trei copii nu au știut ce fac, iar acum mama nu își poate reveni din șoc, iar tatăl vrea să își pună capăt zilelor.
„L-a cumpărat de la farmacie, să scape de păduchi. Tatăl vrea să se spânzure. Mama e în comă, a greşit. A fost o greşeală. Ea nu şi-a dat seama ce face.”, a declarat femeia, potrivit aceleași surse.
După ce s-a simţit mai bine, mama copiilor a fost preluată de Poliţie. Ambii părinţi au fost duşi la audieri.