Familia Elenei Carstea risca sa faca Anul Nou in strada
Elena Carstea este asteptata de Craciun in tara, creditorul somand-o sa faca ceva sa ii dea banii. Fratele artistei, care locuieste la Medias cu cei patru copii, dar si cu mama Elenei, nu are de unde sa plateasca datoria. Vasile Hategan, creditorul, ne-a declarat ieri ca asteapta ca solista sa revina din Statele Unite ale Americii de sarbatori si sa achite datoria, asa cum a promis in urma cu opt luni. In caz contrar, el va trece la executarea silita, mai ales ca a avut castig de cauza in urma procesului intentat fratelui cantaretei. Pe langa cei 25.000 de euro, Hategan cere si plata cheltuielilor de judecata. Nicolae Cristinel Carstea a imprumutat banii acum cinci ani de la fostul sau coleg de serviciu de la SNTGN Transgaz SA si si-a convins mama sa semneze actele prin care gira cu imobilul din strada Episcop Ioan Suciu nr. 15. Celebra lui sora, coproprietar al casei, este nevoita acum sa plateasca pentru ca mama sa, fratele si cei patru nepoti ai ei sa nu fie aruncati in strada in plina iarna. Cristinel Carstea ameninta, in luna aprilie a acestui an, ca mai degraba va da foc casei decat sa fie evacuat. De atunci insa nu a platit niciun leu in contul datoriei, dupa cum spune Vasile Hategan.