Actorul american Cameron Boyce, star al producţiilor Disney Channel „Jessie” şi „Descendants”, care a murit la vârsta de 20 de ani, în somn, după o criză epileptică, confirmă familia lui. Boyce a fost descoperit inconştient de colegul său de apartament, duminică, iar medicii chemaţi la faţa locului au încercat fără succes să îl resusciteze.
O autopsie a fost efectuată luni, însă medicul legist a cerut „investigații suplimentare” înainte ca cauza morții să poată fi confirmată. „Moartea tragică a lui Cameron a fost cauzată de o afecțiune medicală permanentă, care se numește epilepsie„, este anunțul făcut de familia sa.
„Cu inima grea, anunţăm, în această dimineaţă, dispariţia lui Cameron. A murit în somn, din cauza unei tulburări medicale pentru care făcea tratament„, anunța un purtător de cuvânt al familiei actorului, într-un comunicat dat publicităţii duminică.
Celebru de la vârsta de 9 ani, Cameron Boyce a jucat în comedia „Grown Ups” (2010), în rolul fiului personajului interpretat de Adam Sandler, apoi în seria Disney Channel „Jessie” (2011 – 2015).
A devenit cunoscut şi cu rolul din „Descendants”, serial care prezintă aventurile descendenţilor personajelor clasice Disney. În acest serial, el juca rolul lui Carlos, fiul Cruellei De Vil. Al treilea sezon al producţiei, în care apare şi Cameron Boyce, va avea premiera pe 2 august.