Odata cu inceperea admiterii la facultate, un nou scandal a izbucnit in Educatie. Este vorba despre listele cu elevi olimpici carora le este permis sa intre fara examen la facultati. Pe aceste liste, insa, apar mai multi elevi printre care si unii care n-au obtinut niciun premiu si care au fost mentionati acolo fara merit. Patru dintre elevii care au participat la olimpiada nationala de fizica din 2007 apar in evidentele Ministerului Educatiei ca au obtinut premii. Cei patru olimpici fictivi, din Bistrita si Targu-Jiu, s-au situat, in realitate, pe ultimele locuri, lucru care nu le dadea dreptul sa intre la facultate fara examen. Oficialii din Ministerul Educatiei spun ca este o greseala pe care o vor indrepta rapid. (A.F.A.)