A fost condamnat la închisoare pentru evaziune fiscală, e suspectat de spălare de bani, dar… ”Radu Băutură” circulă cu un Maybach de 200 mii € înmatriculat cu inițialele firmei aflate în insolvență

Publicat: 05/12/2019 | 23:16

Daniel Radu Morar, supranumit „Radu Băutură”, a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată. Chiar și așa, fostul milionar lasă impresia că ar duce o viață de nabab, deși firmele lui sunt în pragul falimentului. Conduce un superb Maybach S 560, de 200 mii €, înmatriculat, atenție, cu inițialele firmei aflate în insolvență. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, imaginile.

Daniel Radu Morar este un fost milionar care, de-a lungul timpului, a dezvoltat numeroase afaceri. Nu toate au avut, din păcate pentru el, succes. De altfel, cel cunoscut în mediul de business drept “Radu Băutură”, devenit între timp falit, a și fost condamnat, cu suspendare, la un an și patru luni de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată.

(VEZI AICI: ELEGANTUL DOMN DAN ȘI-A ”ALINIAT” SUPER-MAȘINILE DE 2 MIL. € ÎN FAȚA VILEI DIN ”CARTIERUL MILIONARILOR”!)

„Bijuterie” de 200.000 de euro!

Condamnat la închisoare – cu suspendarea executării pedepsei –  și cu firmele în colaps, Daniel Radu Morar este un personaj care pare să se respecte, totuși. Recent, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, l-a întâlnit pe “Radu Băutură” pe o stradă circulată din Capitală, la volanul unui superb Maybach S560, care valorează în jur de 200.000 de euro, și pe care mulți afaceriști și-ar dori, probabil, să-l aibă în garaj.

Ajuns în locul unde avea treabă, fostul milionar și-a parcat cu atenție Maybach-ul. După ce a coborât din bolid, “Radu Băutură” a afișat o mină relaxată, de om care nu are griji, deși a primit, deja, o condamnare pentru evaziune fiscală din partea magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acest lucru nu-l împiedică, însă, să lase impresia că ar trăi pe picior mare.

(CITEȘTE ȘI: MILIONARUL CUMPĂȘANU ARE MERCEDES DE 100.000 € + ȘOFER LA CHEREMUL LUI!)

Daniel Radu Morar conduce un Maybach S560, deși afacerile nu-i merg deloc bine

Număr-surpriză de înmatriculare

Interesant este faptul că mașina are numărul B – *** – KLN. Practic, inițialele firmei Marketing Clan Vision, aflată în insolvență, pe care ar fi lăsat datoriile și „țeapa” pe care a dat-o statului și care i-a adus un proces penal. Dar acest lucru nu pare că reprezintă un neajuns pentru „Radu Băutură”, care se plimbă prin oraș cu un Maybach de 200.000 de euro!

De precizat că, în afara Marketing Clan Vision SRL, Daniel Radu Morar mai deține și alte firme, tot cu probleme: Boomvector SRL, Wine Kingdom Company SRL, Marketing Clan Achiziții SRL, Timac International SRL, Dygate SRL, Pozitive Management SRL.

Firmele pe care le controlează Daniel Radu Morar, supranumit „Radu Băutură”

(NU RATA: EDY CHIORU AL LUI TICUȚĂ ÎȘI CAUTĂ DE TREABĂ PRIN ORAȘ CU UN LAMBORGHINI DE 400.000 €!)

În plus, potrivit unor surse D.A.S. (Departamentul Anchete Speciale al CANCAN.RO), Radu Morar a avut și o problemă mai veche, cu un dosar care privea importuri de cidru. Însă asupra acestui caz (extrem de fierbinte) vom reveni.

De asemenea, sursele noastre, de maximă încredere, vorbesc despre ”combinațiile” financiare din spatele unor acțiuni-fantomă de marketing. Bugete imense, fără servicii prestate…

Căsătorit cu Marina Dina

Daniel Radu Morar are o relație din 2013 cu Marina Dina, cu care este și însurat. În ianuarie 2017, fosta asistentă de la emisiunea “Răi da’ buni” a născut gemeni: un băiat- Zian și o fată- Aria. Soția lui “Radu Băutură” s-a retras din televiziune în 2010. Ulterior, a preferat să se concentreze exclusiv asupra familiei și să nu mai apară în lumina reflectoarelor.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult