Falimentul Queridei? ”Am salvat-o, am ridicat-o, dar…” Oana Zăvoranu primește lovitura de grație chiar de la fostul manager al clinicii ei

Publicat: 11/12/2022 | 23:40

Numai de belele a avut parte Oana Zăvoranu în ultimii doi ani cu clinica medicală pe care a inaugurat-o în 2017. Dar acum e groasă rău! A fost cerut, în instanță, falimentul pentru o datorie de aproximativ 700.000 de lei. Dar suma pe care o datorează Querida ar fi mult mai mare, pentru că mai sunt câteva societăți pe care ”Spaima influencerițelor” le-a cam ”pasat” și care s-ar înscrie la masa credală. CANCAN.RO are detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Oana Zăvoranu și soțul ei, Alex Ashraf, sunt pe cale să pună punct proiectului de suflet pe care-l finalizau în octombrie, 2017. Atunci, cei doi inaugurau, în Cotroceni, centrul de sănătate One Life SRL și anunțau servicii de clasă, aliniate la standardele europene, prin aparatură performantă și personal medical pregătit la cel mai înalt nivel. Dar afacerea nu a curs așa cum și-au dorit cei doi, așa cum pixul a alunecat, silențios, pe hârtia în care schițau proiectul de succes.

(CITEȘTE ȘI: BREAKING NEWS. OANA ZĂVORANU A FOST EXECUTATĂ SILIT! DIN NOU! SCANDAL MONSTRU LA CLINICA DE FIȚE A QUERIDEI!)

Oana Zăvoranu are probleme cu clinica One Life! A fost cerut falimentul, în instanță (Foto: Facebook)

Primul an s-a încheiat cu datorii, în al doilea s-a simțit revenirea pe linia de plutire, însă a fost, se pare, doar un foc de paie. Acum, clinica se află în pragul colapsului. Datoriile neplătite s-au strâns, iar unul dintre parteneri a cerut, în instanță, deschiderea falimentului. În joc este suma de 700.000 de lei, pe care centrul de sănătate patronat de Oana Zăvoranu și Alex Ashraf o are de virat către Chimet Trade SRL.

A cerut falimentul pentru o datorie de 700.000 de lei

Horia Vlădescu, reprezentantul Chimet, avea să dezvăluie scenariul după care One Life a ajuns să fie amenințată cu falimentul. ”Noi am cerut falimentul, are să ne dea aproximativ 700.000 de lei, bani datorați pentru perioada 2020-2021, în mare parte sunt din ultimul an.

Eu am mai avut cu ea un proces, cu niște bani împrumutați. Procesul acela s-a câștigat acum câteva luni. Am și executat-o, i-am blocat conturile, am recuperat banii”, a spus Vlădescu.

Tot el a mai dezvăluit că firma pe care o conduce nu este singura către care Oana Zăvoranu are restanțe. ”Acum am cerut falimentul, ea este în situație de faliment. Când se va aduna toată masa credală, datoriile pe care le are depășesc cu mult bunurile aflate în activele societății. Societate care, de fapt, nu are bunuri, are niște leasing-uri și o chirie. Cam aici e problema. Clinica are aparatura în contract de credit și clădirea o are sub formă de chirie.

Iar datoriile ei sunt, în momentul ăsta… Dacă are la mine 700.000, facturi neachitate între cele două societăți, mai e cineva cu 600.000, cu restul ce mai sunt, mai mici, cu ANAF cu tot, cred că ajunge undeva la 350.000 de euro plus aparatura… Sunt mai mulți la care are datorii dar, deocamdată, eu am cerut deschiderea falimentului și o să se înscrie toată lumea la masa credală. Cred că are datorii de aproape un milion de euro”, a declarat Horia Vlădescu.

(NU RATA: OANA ZĂVORANU, VICTIMA UNUI FURT DE IDENTITATE: „ARE FILMULEȚE CU UN MILION ȘI CEVA DE VIZUALIZĂRI”)

Oana Zăvoranu și soțul ei, Alex Ashraf, au probleme cu clinica medicală din ”Cotroceni” (Foto: Facebook)

”S-a văzut doamna Oana cu sacii în căruță și…”

Horia Vlădescu avea să povestească și cum a reușit să salveze clinica medicală a Queridei, pe când gestiona situația acolo. ”Eu am fost managerul clinicii One Life, prin intermediul companiei Chimet Trade, care a preluat conducerea clinicii Oanei Zăvoranu.

Când eram manager acolo, am ridicat-o și am salvat-o din faliment în 2019, în decembrie … S-a văzut doamna Oana cu sacii în căruță și a zis `nu mai am nevoie de nimeni, mă descurc eu`. N-a mai vrut să plătească, a început să facă datorii și la alte părți, au crescut sumele și acum a ajuns la fundul sacului”, a încheiat Vlădescu.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult