Facebook A SCOS un emoticon dupa o campanie fara precedent desfasurata in mediul online! Nu vei mai putea descrie asta
Facebook a eliminat, marti, din lista de stari disponibile pe aceasta platforma de socializare emoticonul prin care un utilizator al retelei le putea transmite prietenilor lui ca se simte „gras”.
Eliminarea emoticonului „ma simt gras” s-a produs dupa ce in mediul online a fost promovata o petitie prin care a fost solicitat acest lucru. Aceasta petitie a strans peste 16.000 de semnaturi.
„Am aflat de la comunitatea noastra ca listarea starii «ma simt gras» ca optiune poate determina o crestere a imaginii negative asupra corpului, in special pentru persoanele care se confrunta cu tulburari de alimentatie. Astfel, vom inlatura starea «ma simt gras» din lista de optiuni”, a declarat un purtator de cuvant al Facebook pentru time.com.
Starea „ma simt gras” se afla pe lunga lista de emoticoane pusa la dispozitie de Facebook utilizatorilor sai, alaturi de statusuri precum „ma simt binecuvantat”, „ma simt iubit” si „ma simt beat”.