Fabrica de campioni la lupte
Pentru lumea luptelor greco-romane din România, Tudor Barbul este un nume de referință, un personaj asociat de cei din domeniu cu performanța și cu titlurile de campion, pentru că elevii antrenați de el cuceresc aproape tot ce este de cucerit pe saltele, la orice competiție ar participa. Ce cunosc mai puțini este, însă, efortul pe care antrenorul îl face sau, mai bine zis, l-a făcut în ultimii 12 ani pentru a putea produce campioni. (VEZI ȘI: COMBINĂ FILOSOFIA CU ARTELE MARŢIALE ŞI ”PRODUCE” CAMPIONI)
Acum 12 ani a fost momentul de cotitură în activitatea de antrenor a lui Tudor Barbul, moment în care a decis să lase orașul pentru a-și continua proiectul în mediul rural, mizând pe simplitatea și energia copiilor de la țară, în detrimentul „balconiștilor”, cum le spune el celor crescuți la oraș. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea de succes a antrenorului.
„Ne-am mutat pentru că în oraș selecția a fost foarte greu de realizat, copiii nu mai veneau la selecție, la antrenament. Umblam în școli, era foarte greu să îi mai adun. Având o experiență din afară, de exemplu în Ungaria unde noi aveam turnee, Slovacia, Ucraina, Croația, am preluat modelul lor și m-am îndreptat spre mediul rural, știind că voi da peste material uman, peste niște copii sănătoși. Așa a și fost, am dat peste niște copii, fără să fac un minut de selecție, fără să particip la o școală să fac selecție doar am dat zvon că ne-am apucat de treabă aici și facem lupte. Nu au mai rămas mulți în oraș, 12-15 copii au mai fost, iar aici în a doua , a treia zi am avut chiar și 80 de copii”, povestește Tudor Barbul.
“M-a prins în visul său”
Visul său de la acel moment a prins contur, Tudor Barbul dorindu-și să realizeze la Mădăras, orașul Ardud, un centru olimpic de pregătire. Iar pentru acest lucru a ales să își desfășoare activitatea într-o veche școală din sat, care stătea să pice în momentul în care a intrat prima dată în ea. Singurul care i-a dat credit ambiției sale a fost primarul orașului Ardud. (NU RATA, AICI: AU LĂSAT BALETUL PENTRU UN SPORT AL BĂIEŢILOR. AM INTRAT ÎN VESTIARUL FOTBALISTELOR)
„Determinarea lui şi convingerea care rezulta spusele lui, din modul de exprimare, m-au convins să îi dau credit. Era atât de plin de încredere în el, atât de sigur de tot ce spune, atât de credibil, încât m-a prins în visul său. Părea o utopie ce zicea el, să recondiţionăm clădirea, să aducem copii, să se facă lupte. În Ardud se știa de fotbal, de dans, dar nu de lupte și era greu de crezut că acest sport va avea priză la public”, spune primarul Ovidiu Duma.
Dintr-o ruină a făcut un centru olimpic
„Când am venit aici era o ruină, nu exista acoperiş, uşi sau geamuri. Datorită unui nebun, care vă vorbeşte şi un alt nebun care m-a susţinut, primarul Ovidiu Duma, încet am făcut ce am făcut aici. Am făcut locuri de cazare, saună. Acum zilnic 50-60 de băieţi vin la antrenamente şi, din ei, cam 18-20 fac performanţă şi sunt în diferite loturi şi centre de pregătire”, afirmă antrenorul.
După 12 ani de când a început proiectul școlii de lupte greco-romane de la Mădăras, vechea școală care era pe punctul să se dărâme a devenit Centru de pregătire olimpic, iar acum luptători din toate colțurile țării se pregătesc sub coordonarea lui Tudor Barbul. La alegerea acestui loc au contribuit și rezultatele pe care elevii săi le-au obținut. (VEZI ȘI: NASA A PREMIAT O ELEVĂ DIN CĂLĂRAȘI PENTRU PROIECTAREA UNEI NAVE SPAȚIALE)
Rezultatele nu au întârziat
„Avem vicecampion european, campion balcanic, multiplii campioni naţionali de toate vârstele, clasări la mondiale în primii cinci, copii foarte mulţi care au trecut prin secţie. Avem şi un copil de 5 ani, fratele unui campion naţional. Se mişcă bine la cinci ani”, mai spune antrenorul.
Efortul lui Tudor Barbul nu se contorizează doar în renovarea clădirii și în antrenamente, ci și în a oferi o altă viziune asupra vieții pentru elevii săi. Mulți dintre ei provin din familii atât de sărace încât nu își permiteau nici transportul până la sala de antrenament sau la restaurantul unde luau masa împreună cu colegii, astfel că Tudor Barbul și ceilalți antrenori au înțeles că trebuie să facă mai mult decât să dea instrucțiuni la marginea saltelei, dacă vor ca elevii lor să performeze.
“Creştem aici copii şi le oferim o educaţie”
„Indiscutabil este şi o latură socială, iar exemplele sunt nenumărate. Comportamentul lor în şcoală, în societate, în familie, nu erau chiar exemplare, dar venind aici, dând de o disciplină şi de un antrenor ca şi Tudor, cu mână de fier, s-au transformat şi toată energia pe care o foloseau în sens distructiv, acum o consumă aici”, explică edilul. (CITEȘTE ȘI: UN OLIMPIC ”DĂ DE PĂMÂNT” CU ÎNVĂŢĂMÂNTUL DIN ROMÂNIA)
„Avem şi cazuri sociale, după care umblăm după ei acasă. Îi ducem, îi aducem, încercăm să îi ajutăm, să îi sprijinim. Mulţi erau recunoscuţi, cum zicea viceprimarul de ei, că atunci când ieşeau pe stradă, nici păsările nu stăteau în copac de ei. Important este că pe lângă performanţă creştem aici copii şi le oferim o educaţie, termină un liceu, copii cărora nu li se dădea nici o şansă şi mulţi ajung la facultate, chiar sunt ceruţi de facultăţi să îi înscrie la ei, avem un caz cu Facultatea din Timișoara, pentru a fi mai departe sportivii lor”, mai afirmă Tudor Barbul.
Li s-a dus faima în 16 țări
Performanţele sportivilor i-au convins pe cei de la Federaţia Română de Lupte să transforme totul de la nivel de club local la nivel de Centru Olimpic, care acum găzduieşte cadeţi din mai toate judeţele din ţară. De asemenea, clubul are o reciprocitate cu 16 state, alături de ai căror sportivi se antrenează frecvent, fie la Mădăras, fie în ţările care îi invită. (VEZI ȘI: POVESTEA LUI E ULUITOARE. EL E AVOCATUL-SAMURAI!)
This browser does not support the video element.