Expozitie cu prostituate pictate la Cluj

De: Cancan
Publicat: 19/10/2007 | 00:00

PROFESIONISTE. Fetele lui Savu sunt pictate in ulei si isi dezvaluie „meseria” prin tinutele sumare si pozitiile languroase Prostituatele din Alba, Mures, Cluj si Prahova au ajuns eroine in picturile unui artist clujean. Seria „La sosea”, realizata de pictorul Serban Savu, poate fi admirata incepand de astazi in Galeria Plan B din Cluj. Fetele din peisajele artistului, imbracate sumar, dar tentant, par sa stea de vorba, sa faca autostopul sau sa poarte o discutie. In putine din instantanee, insa, este evident ca sunt prostituate. Potrivit criticului de arta Jane Neal, artistul s-a inspirat din viata romanului de la marginea orasului. In ultimii doi ani, Savu a realizat mai multe serii din colectia „Omul nou”, pe care le-a expus la Praga, Zurich, Venetia, Gent, Londra, Los Angeles si New York si a fost nominalizat la Premiul Sovereign European Art Prize. (M.B.)