Explozie puternică într-o biserică din Egipt, de Florii! Cel puţin 21 persoane au murit
UPDATE Dispozitivul explozibil a fost plantat sub un scaun în biserică, în sala principală de rugăciune, scrie CNN. „Terorismul loveşte Egiptul din nou, de data aceasta în Duminica Floriilor.„, a scris ministrul Afacerilor Externe pe Twitter.
UPDATE 21 de persoane au murit şi peste 50 au fost rănite în urma exploziei din biserica Tanta, anunţă presa locală, potrivit Reuters.
Copţii din Egipt, care ţin de Biserica Ortodoxă din Alexandria, sunt cea mai mare comunitate creştină din Orientul Mijlociu. Comunitatea lor a mai fost vizată şi în trecut de atentate sângeroase.
În luna decembrie a anului trecut un alt atac a avut loc asupra unei biserici din Cairo, în urma căreia 25 de persoane au murit.