O explozie puternică a avut loc, sâmbătă dimineața, într-o zonă turistică din Paris. Pompierii au intervenit de urgență!
În urma exploziei produse pe Rue de Trevise, în centrul Parisului, s-a declanşat un incendiu, iar opt maşini au fost incendiate. Explozia s-a produs la o brutărie de pe stradă. Cel mai probabil, ar fi vorba despre o scurgere de gaze care ar fi dus la dezastru, cred polițiștii.
Pompierii au intervenit masiv la locul deflagrației. Au venit inclusiv cu autospeciale cu scări, folosite pentru a ajuta locatarii de la etajele superioare din clădirile avariate.
„Dormeam cu toții și am auzit un zgomot. Am crezut că e cutremur. Am coborât și am văzut o clădire în flăcări”, a spus o adolescentă care locuiește pe o stradă din apropiere.
„Dormeam, dar m-a trezit efectul exploziei. Toate ferestrele au expodat, ușile care erau deschise au fost scoase din balamale. Ca să ies din cameră, a trebuit să calc pe ușă, copiii erau panicați ,nu puteau ieși din camera lor”, a spus Claire Sallavuard, care locuiește în clădirea cu brutăria.
Potrivit bilanțului provizoriu anunțat de poliție, sunt 20 de răniți, între care 2 în stare critică, 7 grav răniți și 11 răniți ușor, informează Le Figaro.