Explozie pe un vas aflat în portul Sulina. Echipajul a fost evacuat. Armata a trimis o navă militară

Publicat: 20/09/2023 | 12:51
Intervenție de amploare în rada Portului Sulina / Foto: Facebook

O explozie a avut loc la bordul unei nave cu 12 marinari, care se afla în rada Portului Sulina, intrarea spre Canalul Bîstroe. Incidentul a avut loc miercuri dimineața, iar toate persoanele aflate la bord au fost preluate de echipajele de intervenție și evaluate medical. Armata a trimis o navă militară cu scafandri EOD la bord. Din ce cauză ar fi pornit explozia?

O explozie a avut loc la bordul unei nave, în care se aflau 12 marinari străini. Incidentul de amploare a avut loc în rada Portului Sulina, spre intrarea în Canalul Bîstroe de pe teritoriul Ucrainei. Nava este de tipul cargo general și se numește SEAMA, având un pescaj raportat de 5,4 metri. Momentan, pe aplicația Marine Traffic, vasul figurează că se află în largul portului Sulina, însă la destinație apare mențiunea „Unknown” („necunoscut”).

Ce arată aplicația de monitorizare a traficului naval

Nu era menționată destinația pe aplicația de monitorizare a traficului naval, pentru că vasele care se îndreaptă spre Ucraina încearcă să se ascundă de armata rusă. Referitor la motivele exploziei, sunt luate două variante în calcul: ca focul să fi izbucnit din cauza unei defecțiuni la instalația electrică de la bord sau lovirea unei mine marine, relatează hotnews.ro

„La ora 06.50, urmare a unui mesaj de urgenţă “MAYDAY” transmis de către o navă comercială prin care informează că a avut loc o explozie la bord, M.R.C.C a declanşat o operaţiune S.A.R. pentru salvarea echipajului acesteia. La acţiunea de salvare au participat un mijloc de mobilitate din cadrul Gărzii de Coastă şi o navă specializată SAR din cadrul ARSVOM. Toţi membrii de echipaj au fost aduşi în siguranţă în portul Sulina, la bordul navei ARSVOM”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

CITEȘTE ȘI: GESTUL DE MILIOANE AL UNUI BĂTRÂN A EMOȚIONAT O ȚARĂ ÎNTREAGĂ. VREA SĂ DONEZE DOUĂ CASE VICTIMELOR EXPLOZIEI DE LA CREVEDIA: „AM VĂZUT DEZASTRUL”

Armata a intervenit și a trimis o navă militară

Armata a trimis o navă militară și scafandri, iar marinarii au fost preluați și aduși la mal, unde au fost evaluați medical. Unul dintre cei 12 oameni aflați la bordul vasului a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale. Este vorba despre un cetățean sirian care are o durere abdominală uşoară şi o contuzie la braţul drept și care rămâne în UPU, conform informațiilor oferite de directorul SAJ, Rodica Agavriloaei, pentru Agerpres.

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale a ordonat, conform procedurilor operaționale, trimiterea către raionul maritim Sulina, pentru a acționa în sprijinul autorităților civile responsabile de intervenție și pentru cercetarea raionului, a puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” 274, cu o grupă de scafandri EOD la bord. Nava militară a plecat din portul militar Constanța în jurul orei 08.15”, se arată în informarea transmisă de MAPN.

Reprezentanții Armatei au mai transmis că: „Un elicopter IAR-330 Puma din serviciul de căutare-salvare, din dotarea Forțelor Aeriene Române, este pregătit pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu să intervină, în funcție de solicitări”.