Explicația pentru imaginile în care Loredana Groza apare goală. „A ieșit scandal. Bărbații pot să își arate sfârcurile”
Loredana Groza, în vârstă de 53 de ani, nu doar că a fost văzută pe marile ecrane goală, ba chiar se mândrește cu apariția sa! Jurata de la X Factor, cunoscută pentru ținutele sale sexy, care lasă totul la vedere, a vorbit abia acum despre rolul său din filmul A doua cădere a Constantinopolului.
În urmă cu câțiva ani, în 2019 mai exact, celebra cântăreață a fost invitată în platoul emisiunii Neața cu Răzvan și Dani de la Antena 1. Prezentatorii TV nu au putut să treacă așa ușor cu vederea decolteul generos al vedetei și au întrebat-o cum a ales ținuta. În acel moment, a spus: „Eu am inventat conceptul”, făcând referire la apariția sa provocatoare din filmul regizat de Mircea Mureșan.
Loredana Groza, despre apariția sa, aproape goală, în film
În anul 1994, Loredana Groza a făcut echipă cu Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Jean Constantin, Dem Rădulescu și o mulțime de mari actori care au jucat în filmul A doua cădere a Constantinopolului. În cadrul producției cinematografice, artista, care avea 34 de ani pe atunci, a renunțat la inhibiții și a spart tiparele, apărând dezgolită în fața camerelor de filmat. Acum, în 2023, a vorbit despre momentul menționat, dar și despre atitudinea românilor când au de-a face cu astfel de imagini. (VEZI IMAGINEA AICI)
„Am spart niște tipare care acum par extrem de banale, știi? Ceea ce făceam noi în A doua cădere a Constantinopolului, când ieșeam cu o bluză albă, udă din apă pe un vapor… a ieșit scandal. Wow, ce se întâmplă, ce? Acum sunt mult mai explicite lucrurile astea.
Nu m-a afectat, din contră! Mi-am dat seama că oamenii trebuie să crească împreună cu noi. Toate mentalitățile astea retrograde vin dintr-o educație de un anumit fel. Gândește-te că venim dintr-o epocă extrem de gri. O epocă extrem de rigidă. Și, în plus, depinde și contextul. Vezi, Michelangelo făcea nuduri!
Nu avea nimeni de comentat nimic. Pentru noi e scandalos dacă se văd niște sfârcuri printr-un sutien, în schimb bărbații pot să-și arate sfârcurile! Sunt multe tabuuri, încă, în societatea noastră care nu-și mai au locul… Mai ales dacă aceste situații sunt cuprinse în ceva artistic. Dacă sunt lucruri forțate, cu siguranță se pot comenta. Se pot discuta. Dar atunci când e un act artistic, trebuie înțeles din toate unghiurile. Trebuie înțeles în primul rând mesajul transmis”, a spus, recent, artista pentru Fanatik.
(CITEȘTE ȘI: Loredana Groza a făcut dezvăluirea: care este secretul relației cu fiica sa: ”Și eu am această slăbiciune!”)