Este a doua oara cand Adrian Sobaru intra in atentia presei, din cauza gesturilor lui extreme. In 2010, s-a aruncat de la balconul salii de plen a Parlamentului, iar acum a intrat cu masina la Guvern. Totul, din cauza baiatului sau, se pare.
In urma cu aproape patru ani, Adrian Sobaru soca pe toata lumea atunci cand se arunca in gol de la balconul salii de plen a Parlamentului, in timp ce demnitarii il priveau neputinciosi. Incidentul s-a petrecut chiar inainte de Craciun si se pare ca in spatele gestului necugetat al electricianului TVR s-au aflat problemele financiare pe care acesta le avea de ceva timp.
Desi a trecut destul de mult timp de atunci, se pare ca Sobaru nu si-a revenit cu banii, ci dimpotriva! Miercuri in jurul amiezii, acesta a reusit din nou sa lase pe toata lumea cu gura cascata. La volanul unei Dacii Break, barbatul a intrat cu viteza in bariera din fata Guvernului Romaniei. A fost imediat incatusat si dus la sectia 1 de Politie, unde este audiat.
CITESTE SI
BREAKING NEWS! Adrian Sobaru a intrat cu masina in gardul Guvernului
Din primele informatii, se pare ca in spatele gestului sau se afla din nou problemele cu banii. Sotia lui ar fi povestit celor din jur ca marti a fost ziua fiului lor, iar Adrian Sobaru nu a putut suporta faptul ca nu isi permite sa ii organizeze baiatului o petrecere asa cum merita. Dupa ce a cumparat un tort micut si i-a cantat “la multi ani”, acesta a decis sa faca din nou un lucru extrem si a pus la pamant bariera de la Guvern.
A vrut sa se sinucida?
Cei mai multi nu au inteles gestul necugetat al lui Adrian Sobaru, mai ales ca acesta nu este la prima „abatere”. Cei aflati la fata locului au, insa, o teorie cel putin halucinanta. Se pare ca acesta ar fi avut ca scop sa isi puna capat zilelor, intrucat, atunci cand a fost dus la sectia 1 pentru declaratii, miroasea puternic a benzina.
A.D.