Noul cod rutier a intrat in vigoare de joi, iar printre reglementari se numara si amendarea celor care circula pe trecerea de pietoni pe bicicleta. Nu multi respecta aceasta prevedere, iar cei care o fac spun ca le este frica de amenda.
Mioara Iordache este o biciclista cu multa experienta. La cei 55 de ani ai sai, femeia se mandreste cu o bicicleta “retro” si spune ca asa se deplaseaza mai bine prin Bucuresti. Pe Mioara nu au speriat-o noile reglementari ale Codului Rutier, si asta pentru ca femeia le-a respectat intotdeauna. A recunoscut insa si ca se teme sa nu fie amendata.
“Aceasta prevedere era si pe timpul lui Ceausescu, dar pe langa trecere ar trebui sa se poate merge pe bicicleta, nu cu viteza. De la sase ani merg pe bicicleta, am primul model de Pegas pentru dame, din 1970”, ne-a spus mandra bucuresteanca. De altfel, ea a adaugat ca pe zebra nu este bine sa treaca biciclistii, deoarece pot lovi persoanele care merg pe jos.
In cele 45 de minute in care ne-am aflat langa o trecere de pietoni, doar un singur biciclist a mai procedat ca Mioara Iordache. Restul au trecut nepasatori, calare pe bicicleta, chiar pe zebra.
Reporterii CANCAN. ro au intrebat mai multi biciclisti pe care i-au intalnit in diverse zone ale orasului daca vor respecta noile reguli de frica amenzilor sau pentru ca li se par utile, iar cei mai multi au raspuns alegand prima varianta. Conform noului cod rutier, amenda pe care o pot incasa biciclistii nu este una mica, cuantumul ei fiind de 480 de lei, sau 240 de lei daca este platita in 24 de ore.
Ce mai prevede noul cod rutier!
Mopedistii si motocilistii nu mai au voie sa transporte pasageri bauti, iar biciclistii sunt obligati sa aiba asupra lor un act de identitate. Biciclistii au voie sa circule pe prima banda, cat mai aproape de bordura, acolo nu exista piste special amenajate pentru ei. Noilor prevederi mai reglementeaza ca biciclistii si mopedistii sa circule pe un sigur rand, unul in spatele celuilalt.
A.S.