Cel mai mare oras al tarii, Bucurestiul, are un trafic pe masura. Regulile de circulatie sunt doar de forma pentru unii, care culmea te mai si claxoneaza, injura sau iti dau “flash-uri” din faruri cand vrei sa mergi regulamentar si sa respecti regulile.
O simpla plimbare “legala” prin Capitala a atras antipatia tuturor participantilor in trafic. Spre exemplu, pe Bulevardul Regina Maria din Bucuresti exista o limita de viteza de 30 de kilometri la ora, dar este vai si amar de cel care vrea sa o respecte.
Claxoanele si injuraturile sunt la ordinea zilei daca cumva te incumeti sa nu apesi pedala de acceleratie mai mult decat trebuie. La fel s-a intamplat si pe Pasajul Basarab, unde limita este de 50 de kilometri pe ora. De obicei aici se circula cu viteze mult mai serioase, asa ca atunci cand am respectat limita legala, am fost drastic avertizati de ceilalti soferi.
De obicei traficul pe Bulevardul Stefan cel Mare este mereu aglomerat si se circula de cele mai multe ori numai bara la bara.
Dar multi soferi nu iau in seama acest aspect si depasesc coloana pe linia de tramvai, depasind linia continua. De altfel, unii si mai tupeisti depasesc chiar si in statia de tramvai, fara sa le pese ca ar putea fi prinsi de politia rutiera.
La mijlocul lunii trecute Brigada de Politie Rutiera a organizat o actiune pentru a-i depista si sanctiona pe acei conducatori auto care respecta normele rutiere doar atunci cand vad politia.
Ei au mers la “vanatoare” cu masini si motociclete neinscriptionate. In urma actiunii au fost sanctionati 64 de conducatori auto, au fost retinute 10 permise de conducere in vederea suspendarii si a fost intocmit un dosar de cercetare penala. Valoarea totala a sanctiunilor contraventionale a depasit suma de 17.000 lei.
“Intr-o mare proportie accidentul de circulatie este urmarea erorii umane, cauzata de un anume tip de comportament la volan. Atitudini inadecvate duc de regula la nenorociri pe drumurile publice, care de cele mai multe ori nu sunt intamplatoare, pentru ca la volan si cu piciorul pe pedala de acceleratie, unii soferi isi descarca toate energiile negative acumulate.
De multe ori observam in trafic soferi cum penduleaza de pe o banda de circulatie pe alta, fara sa-si ia cele mai elementare masuri de siguranta, altii care depasesc coloana de masini oprita la semafor si se aseaza in fata”, se arata intr-un comunicat al Brigarii Rutiere Bucuresti. (A.S.)