Experiența ireală trăită de o mămică din Cluj care a vrut să angajeze o persoană care să o ajute la călcatul hainelor. Ce a pățit după ce au stabilit prețul, ziua și ora
O mămică din Cluj a trăit o experiență ireală, odată ce a dorit să angajeze o persoană care să o ajute la călcatul hainelor. Pentru că se îngrijește de cel mic, a dorit să aibă o mână de ajutor la această activitate casnică. Așa că, pe un grup destinat mamelor, și-a expus experiența pe care a trăit-o, atunci când o doamnă s-a arătat interesată să o ajute. Au stabilit prețul, ziua și ora, însă nu se aștepta să primească o „țeapă dublă”. Detaliile se regăsesc mai jos, în articol.
O mămică din Cluj a relatat o situație pe care a trăit-o recent. Pentru că trebuie să fie atentă, în permanență, la cel mic, aceasta a dorit să primească o mână de ajutor la o activitate casnică. Mai cu seamă, și-a dorit să plătească o persoană care să o ajute la călcatul hainelor. Zis și făcut – a postat pe un grup destinat mamelor un mesaj, apoi este contactată de o doamnă. Au stabilit prețul, ziua și ora. Doar că, în cele din urmă, s-a trezit cu o… „țeapă dublă”!
O mămică din Cluj și-a luat „țeapă dublă”, după ce a vrut să angajeze o femeie care să o ajute la călcatul rufelor
Tânăra mămică din Cluj a relatat întreaga situație.
„Oameni buni, oare s-a dilit lumea asta complet sau doar eu întâlnesc așa ceva? Nu pot să nu vă povestesc! Pun un anunț pe un grup de mămici cum că aș avea nevoie de cineva la călcat. – Da, eu nu mai dovedesc și cu călcatul căci fiu’ miu de pe la 7 luni e băgat în priză, abia mă mai țin după el. Pur și simplu nu îmi mai ajunge timpul.
Îmi scrie o doamnă cum că ar veni să calce la domiciliu. Stabilim preț, ziua, ora, totul ca la carte.
Se face ora la care trebuia să ajungă, las să treacă sfertul academic și îi scriu pe whatsapp, nu răspunde, o sun, nu răspunde. În sinea mea așteptam măcar o banală explicație, nu puteam concepe că mă lasă pur și simplu așa, cum ar veni cu ochii în soare.
Bun, intru mai târziu pe aplicație, mesajul era citit. Peste 2 zile îmi scrie că ”și-a scăpat telefonul în apă și nu a putut lua legatura cu nimeni, dar daca mai e valabil ea vine la călcat cu mare drag”. Pfff….un ochi râdea, altul plângea. Zic ok (îi mai dau o șansă)”, a povestit mămica din Cluj.
N-a ajuns nici a doua oară
Au stabilit, din nou, aceleași date. Mămica din Cluj pregătește „terenul” – hainele, fierul de călcat, masa. Totuși, are parte, din nou, de o „surpriză” – femeia n-a ajuns nici de data aceasta!
„Stabilim iarași, zi, oră! Pregătesc din nou muntele de haine, fierul, masa, ba voiam sa-i duc și un pahar cu apă să se hidrateze pe când ajunge.
Îmi scrie tipa că e pe troleu, îmi trimite chiar și o poză. Cam in 10 minute trebuia să ajungă. După 15 min primesc un mesaj: “Mi s-a făcut rău, o să întârzii puțin, am coborât la Sora”.
Zic hai… nu-i nimic o fi luat-o căldurile (în gândul meu) stau și aștept, și aștept… trece o oră și nimic. Îi scriu: “Vă simțiți mai bine? Doriți să veniți în altă zi?”. Niciun răspuns! Oare să o mai aștept? Sper că nu a murit în față la Sora. Eu m-am amuzat pentru că nu merită să mă enervez pentru așa ceva dar e foarte trist”, este mesajul scris de o mămică din Cluj, arată stiridincluj.ro.
Sursă foto: Pixabay