Exista plimbarea ingerilor in Rai

De: Cancan
Publicat: 11/02/2011 | 00:00

„Sunt o persoana emotiva si de aceea va scriu, deoarece nu inteleg un vis. Se facea ca eram la munca, alaturi de colegi, si la un moment dat unul dintre ei mi-a aruncat cu apa in cap, iar eu am avut o reactie aproape isterica. Colegii mi-au aratat o inregistrare din care a reiesit ca totul a fost un accident. Eram atat de rusinata de situatie si toata lumea se uita scarbita la mine. Apoi m-am trezit cu un sentiment urat, incat toata ziua mi-au trecut prin minte acele imagini. A fost o premonitie? Trebuie sa fiu atenta la ceva anume?” Ana Maria Raspuns In principiu, atunci cand te visezi altfel decat esti poti fi avertizat ca exista cineva care vrea sa te puna intr-o alta lumina. Nu e vorba despre o reactie de a ta, ci poate de un zvon total fals legat de tine. Faptul ca tu ai fost rusinata dupa gestul facut in vis denota ca totul este o inscenare. Poate ai vreun coleg care nu-ti agreaza prezenta sau vrea sa avanseze in locul tau. Atentie mare si pastreaza-ti bunatatea in orice situatie, deoarece Dumnezeu ii are in grija pe cei cu sufletul curat. „Ce inseamna atunci cand visezi ca esti actor intr-un film?” Mirela Raspuns: Poate insemna ca vrei si tu sa traiesti o poveste asemanatoare, ca vrei sa-ti schimbi viata. Poate e momentul sa faci marele pas si sa o iei de la capat in alt domeniu. „Am inteles dintr-o carte ca daca te gandesti la cineva indeajuns de mult ii poti transmite telepatic anumite semnale. Sunt indragostit de ani buni de o vedeta si ma gandesc mereu la ea. O iubesc sincer, chiar daca nu ne-am cunoscut niciodata si as face orice pentru a fi cu ea. Oare ii pot comunica sentimentele mele asa?” Ionel Raspuns: Nu cred ca poti, deoarece iubirea ta nu este una parinteasca ori profunda, de tipul celor care sunt suflete pereche. Nu vreau sa te dezamagesc, dar iubirea vine in timp, se cladeste prin cunoastere. Asa, tu esti doar un admirator, iar ea e doar o obsesie pentru tine. Nu cred ca sentimentele tale vor ajunge pe cale telepatica la ea, ci doar cu voia lui Dumnezeu. Niciodata nu stii ce-ti rezerva soarta, dar mai bine te uiti in jur. „Am visat ca stateam intr-o cada mare, iar in ea inotau pestisori mici, colorati si frumosi. Pe jos, din covoras, au inceput sa iasa fire de iarba, iar pe geam au intrat pasarele frumoase. In cateva momente, totul s-a transformat intr-o oaza superba, un loc din Paradis. M-am lasat pe spate si m-am relaxat. Simteam ca plutesc. Apoi m-am trezit, dar senzatia de bine nu a disparut. A fost cel mai placut, cel mai frumos vis din toata viata mea si ma intreb… oare a insemnat ceva?” Paula Raspuns: In cartile de parapsihologie indiene se spune ca acest vis este pauza ingerilor. Atunci cand mai multi ingeri te iau la o plimbare prin Rai. Asta nu inseamna ca viata ta se va termina, ci poate ca ai pe cineva care a trecut in nefiinta si de care iti amintesti cu dor, dar care a vrut astfel sa-ti arate ca totul este bine. Alteori, acest vis apare atunci cand cineva are ganduri negre, de moarte, iar ingerii intervin pentru a-i alina durerea. Se spune ca aceasta vizita in Rai are puterea de a vindeca orice rana a inimii.