Exclusiv | Un avion Tarom a rămas la sol, la Istanbul, după ce un motor s-a defectat! Pasagerii se tem pentru viața lor
Programul a mai multor pasageri a fost dat peste cap după ce o aeronavă Tarom, cu care urmau să zboare, a rămas la sol. Este vorba despre cursa de la ora 19:35, Istanbul- București, ce nu a putut deveni operațională din cauza unor probleme tehnice.
UPDATE 20:00 Pasagerii vor fi repartizați, în funcție de disponibilitatea locurilor, într-o aeronavă Turkish Airlines, care va decola spre București la ora 01:20.
UPDATE 19:45 Cursa a fost anulată!
Potrivit primelor informații există o defecțiune la motorul numărul 2 și s-a intervenit pentru remediere. Cancan. ro, site-ul nr 1 din România, a aflat că oamenii s-au revoltat foarte tare când au aflat că este vorba de un avion ATR, deoarece au plătit un preț mult prea mare și se tem pentru viața lor.
Altitudinea la care zboară aceste avioane este limitată undeva la 7.000 metri (spre deosebire de 11-12.000 metri la avioanele jet), iar viteza de croazieră este între 520 și 550 kilometri pe oră.
Compania aeriană nu a oferit deocamdată precizări legate de acest incident.