Jurnalista Laura Chiriac este tristă şi suferă după bărbatul pentru care făcuse o pasiune. Afaceristul pe care l-a sărutat într-o parcare, incident amoros care i-a adus divorţul, tocmai s-a însurat cu o blondă bine ”infiptă” în Ministerul Sănătăţii, unde are statut de funcţionar public de rang înalt!
Nu este o zi fastă pentru Laura Chiriac, pentru că jurnalista care a cochetat şi cu politica încercându-şi norocul la alegerile de anul trecut pare-se că nu are noroc în dragoste. În vara anului trecut, CANCAN.ro, site-ul numărul unu din România arăta AICI, cu dovezi zdrobitoare, întâlnirea pe care Laura Chiriac a avut-o cu afaceristul Sergiu Diacomatu, unul din artizanii retrocedărilor de milioane de euro de la ANRP, la un hotel din Bucureşti. Întrevederea s-a finalizat cu un sărut în parcare, moment surprins de camerele CANCAN.ro. Timingul a fost cât se poate de prost pentru Laura, pentru că era chiar înainte de alegerile locale, iar ea era candidata ALDE la Primăria Sectorului 1. După ce imaginile au devenit publice, ea a divorţat de soţul ei cu care era împreună de 13 ani, Octavian Basoc.
Lucrurile nu au mers însă mai departe cu Sergiu Diacomatu, deşi Laura a rămas cu o nostalgie la adresa acestuia, susţin surse din preajma jurnalistei. Acesta este de altfel şi motivul pentru care s-a supărat teribil când a aflat că acesta s-a însurat chiar sâmbătă, cu o domnişoară blondă pe care o cunoscuse nu cu mult timp în urmă. Petrecerea de nuntă, extrem de scumpă, a avut loc la ”Nuba” de vară iar printre invitaţi a fost şi campioana României la gimnastică, Gabi Szabo. Tânăra care i-a sucit minţile lui Sergiu Diacomatu este Irina Turcu, consilier personal al Corinei Silvia Pop, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Ea este demult bugetară de lux, ocupând şi funcţia de directoare de cabinet a ministrului Nicolae Bănicioiu la Ministerul Sănătăţii, unde ”ţinea” mapa cu finanţări şi plăţi către spitale.
CANCAN.ro a fotografiat-o pe Irina la începuturile relaţiei cu Sergiu Diacomatu, anul trecut, când s-a sărutat cu afaceristul pe bancheta din spate a unui taxi! Sergiu, Irina şi o prietenă a acesteia işi petrecuseră seara în oraş şi au împărţit un taxi. Prietena Irinei a urcat la ea în apartament iar cei doi îndrăgostiţi s-au sărutat pasional înainte să plece spre casă!