EXCLUSIV DINAMO, miercuri, 7 februarie, de la ora 21. In memoriam Marian Cozma. Petre, tatăl regretatului handbalist vine în studioul ProSport
Miercuri, 7 februarie, EXCLUSIV DINAMO își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție.
8 februarie este o altă zi grea pentru istoria dinamovistă. În 2009, Marian Cozma era înjunghiat în club din Veszprem, iar în urma incidentului handbalistul lansat din „Ștefan cel Mare” și-a pierdut viața. Au trecut 15 ani de la tragedie, însă rănile apropiaților nu se vor cicatriza vreodată.
Petre Cozma, mult încercatul tată al lui „Păsărilă”, un părinte secat de lacrimi, om crescut în Parcul Sportiv Dinamo, vorbește în memoria fiului său, dar și despre echipa de handbal a „dulăilor”, pe care o susține necondiționat, meci de meci, în sala polivalentă din „Ștefan cel Mare”.
Emisiunea EXCLUSIV DINAMO poate fi urmărită pe www.prosport.ro, canalul de YouTube ProSport sau pagina de Facebook ProSport.
EXCLUSIV DINAMO este un produs media interactiv, în care fanii „câinilor” pot adresa întrebări atât invitaților cât și moderatorului, în timp ce părerile și sugestiile urmăritorilor vor fi rulate și analizate pe tot parcursul emisiunii.