EXCLUSIV. Decizie de ultimă oră în procesul dintre Ozana Barabancea şi…
Acum aproape doi ani, un grup de cântăreţi de operă nemulţumiţi, printre care şi Ozana Barabancea, au dat conducerea instituţiei în judecată, pentru salariile şi drepturile băneşti neplătite timp de mai mulţi ani. Instanţa de fond le-a dat dreptate, hotărând că Opera Română trebuie să le achite, potrivit actelor normative în vigoare, ”diferentele dintre drepturile salariale astfel calculate şi cele efectiv încasate pentru perioada noiembrie 2013 până la data pronunţării prezentei hotărâri”, adică 13 aprilie 2017. La aceste sume urma să se adauge dobânda legală şi să se facă actualizarea cu rata inflaţiei.
Victorie doar parţială
Opera Română a atacat decizia cu apel, iar, în urmă cu câteva zile, magistraţii au emis o hotărâre definitivă, dar parţial în favoarea Ozanei şi a a colegilor săi de la Operă.
Mai exact, judecătorii au respins pretenţiile drepturilor salariale pentru perioada noiembrie 2013 – aprilie 2015, astfel că Ozana Barabancea şi ceilalţi reclamanţi vor primi sume corespunzătoare perioadelor din 2015 până în prezent, adică drepturile băneşti pentru doi ani, instanţa considerând că sumele reclamate au fost deja plătite!