La aproape opt luni de la moartea fostului acţionar dinamovist Vasile Turcu, justiţia a luat o măsură asiguratorie cu privire la o serie de obiecte periculoase găsite în casa acestuia, la percheziţie. Poliţiştii i-au ridicat toate armele deţinute legal, iar acum judecătorii au decis confiscarea lor. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, are detalii exclusive. (VEZI AICI: E scandal mare cât Arcul de Triumf! Fiul milionarului Turcu s-a pus pe recuperat datoriile! De la cine cere 30 mii €… Surpriză!)
Vasile Turcu şi-a încheiat socotelile cu viaţa pe 1 martie, spânzurându-se de o grindă în subsolul casei sale. Soţia sa l-a găsit şi a încercat să-l salveze. Fostul acţionar dinamovist a fost internat de urgenţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Creierul său rămăsese, însă, prea mult timp fără oxigen, astfel că Vasile Turcu a intrat în comă şi a mai trăit şapte zile, iar pe 8 martie medicii au pronunţat oficial decesul. Chiar de la momentul când au fost sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112, poliţiştii şi procurorii au demarat o anchetă pentru stabilirea motivelor care l-au determinat pe omul de afaceri să se sinucidă. Ei ar fi aflat că problemele financiare ale firmelor pe care le administra au stat la baza gestului extrem.
Procedura standard într-o anchetă de moarte suspectă a impus şi ridicarea obiectelor cu potenţial letal din casa lui Vasile Turcu, respectiv armele pe care milionarul le deţinea în mod legal. Procurorii şi poliţiştii au ridicat din casa acestuia, pe baza unui proces-verbal întocmit la data de 10 mai, o puşcă de vânătoare cu alice marca Mossberg, un pistol cu gaze ME 9 PARA calibrul 9 mm, dar şi 75 de cartuşe pentru puşcă şi alte 19 pentru pistol.
Armele au fost introduse în camera de corpuri delicte, iar Parchetul a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 confiscarea acestora. CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România a aflat că, în urmă cu câteva zile, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au admis cererea procurorilor, astfel că armele fostului acţionar al echipei Dinamo au intrat acum în proprietatea statului!