EXCLUSIV. Au pierdut bani cu nemiluita din cauza pandemiei de coronavirus! Armin Nicoară și iubita, declarații din izolare: „Este foarte greu pentru noi”
Pandemia de coronavirus a produs pagube uriașe în buzunarele artiștilor noștri! Lipsa evenimentelor și-a lăsat amprenta și de-abia așteaptă cu toții să-și poată relua activitatea. Printre cei care au avut de suferit în această perioadă extrem de grea pentru toată lumea se numără Armin Nicoară și iubita lui, Claudia Puican.
Armin Nicoară și Claudia Puican au avut foarte mult de suferit din cauza pandemiei de coronavirus. Obișnuiți cu zeci de evenimente într-o lună, cei doi artiști s-au trezit în izolare și destul de afectați din punct de vedere financiar de tot ceea ce a cauzat COVID-19.
Cu toate acestea, talentatul saxofonist și iubita lui sunt optimiști și sănătoși și așteaptă cu nerăbdare să-și reia activitatea și să facă ceea ce știu ei cel mai bine: să distreze lumea și să cânte pentru toate gusturile! În exclusivitate pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, Armin Nicoară și iubita lui au povestit totul despre izolare, despre lucruile pe care le-au făcut în această perioadă, dar și când anume vor reveni la evenimente.
„Din cauza acestei pandemii am pierdut extrem de multe evenimente, un numar foarte mare. Este foarte greu pentru noi, deoarece și anul viitor multe date sunt ocupate și nu avem șanse să reprogramăm. Câțiva miri au hotărât să anuleze tot evenimentul pentru că nu mai aveau loc decât peste 2 ani. Ce să zic…tot răul spre bine! Eu mă bucur că am luat o pauză pentru că ajunsesem într-o stare de oboseală din care nu-mi mai reveneam.
Eu mă descurc bine în izolare…studiez, joc multe jocuri video. Adorm dimineața la 8,9 și mă trezesc seara la 6,7. În fiecare zi mă cert cu Claudia pentru că îmi reproșează că ea toată ziua stă singură, din cauză că eu dorm. Tot încearcă să mă trezească, dar nicio șansă pentru ea. Mă mai trezesc mai devreme atunci când face câte o prăjitură, clătite, ceva…și atunci să nu se simtă prost că nu mă trezesc” a spus Armin Nicoară, în exclusivitate pentru cancan.ro.
Chiar dacă susține că „se ceartă” cu iubita lui, Armin Nicoară și Claudia Puican se înțeleg foarte bine și se amuză teribil postând diverse clipuri video din izolare, pe TikTok.
Totodată, safoxonistul ne-a declarat că după ridicarea stării de urgență se va pune serios pe treabă și, surpriză! Dacă până acum l-am auzit pe Armin Nicoară cântând doar la saxofon, iată că de această dată le-a pregătit tuturor o bombă de zile mari: se apucă de cântat…cu vocea!
„Până pe 15 mai o să mai lenevesc, după mă pun serios pe treabă. Îmi pun studioul din nou în funcțiune, vrem să dăm drumul la ceva melodii noi, vrem să reunim formația, să încercăm să mai punem la punct ce este de pus. Sper să se dea încet, încet drumul la evenimente și să ne reluăm activitatea și viața de dinainte de pandemia asta, îmi este foarte dor să cânt la evenimente” a mai spus Armin Nicoară.
Tot din izolare, Claudia Puican, iubita lui Armin Nicoară a făcut și ea declarații exclusive pentru CANCAN.RO. SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA. Frumoasa blondină a mărturisit că în această perioadă i-a făcut toate poftele iubitului său și că împreună pregătesc o revenire în forță.
„Ne pregătim să lansăm o melodie nouă: “Sunt multe fete pe lume”, ne chinuim de foarte mult timp cu această melodie, toată lumea o aștepta, dar ne-a încurcat această pandemie și nu am mai reușit să o lansăm. Sper ca în câteva săptămâni să o încărcăm pe canalul de Youtube Armin Nicoară.
Eu toată ziua gătesc pentru Armin, vreau să îi fac toate poftele, nu vreau să ducă lipsă de nimic. Țin foarte mult la el și pot să spun că m-a ajutat în fiecare moment din viața mea să depășesc toate obstacolele și doar alături de el am reușit să progresez în viața personală, dar și în cea profesională” a spus și Claudia Puican, în exclusivitate pentru cancan.ro.