Epidemia de coronavirus declarată inclusiv în România le-a dat mari bătăi de cap artiștilor noștri. Armin Nicoară este extrem de supărat de modul în care decurg lucrurile la noi în țară, dar și de faptul că a fost nevoit să-și anuleze evenimentele pe care le avea programate în această perioadă.
Virusul ucigaș Covid-19 îi supără tare pe artiști! Știm cu toții că aceștia au evenimente programate în toată România, dar și în străinătate, iar epidemia de coronavirus le-a cam dat planurile peste cap.
Armin Nicoară este foc și pară pe ceea ce se întâmplă în România și pe modul în care se gestionează situația. Talentatul saxofonist a oferit primele declarații pentru cancan.ro și ne-a povestit, în exclusivitate, că se ceartă zilnic cu iubita lui, Claudia Puican, căci artista este extrem de panicată. Mai mult, Armin Nicoară ne-a mărturisit că a fost afectat și de isteria din magazine și a fost șocat să ajungă într-un supermarket unde nu mai avea nimic de cumpărat.
„Sincer să spun… nu prea mă sperie treaba cu coronavirus…poate nu conștientizez …eu cred că pe noi românii nu ne va omorî vreun virus… ne va omorî prostia. Sunt foarte supărat că am amânat destul de multe evenimente din cauza virusului, două dintre ele chiar în Italia.
Sper să nu țină foarte mult acest tămbălău … mă cert toata ziua cu prietena mea pentru că ea este foarte speriată.
Chiar aseară am fost într-un supermarket și pur si simplu nu am mai cumpărat nimic. M-am enervat să văd cum se împingeau oamenii, pur și simplu nu mai aveam ce să cumpăr. Chiar spuneam către cineva din magazin: unde vă împingeți, oameni buni? Dacă vine ceva mai serios, un război… ce facem? Ne dăm în cap, ne omorâm?
Pur și simplu sunt foarte supărat și nervos pe tot ce se întâmplă în momentul ăsta” a declarat, în exclusivitate pentru cancan.ro, Armin Nicoară.