Excentricul Canaf, de la „Vocea României” nu e interesat deloc de bogăţii: „Unii vor case şi maşini, eu alte pasiuni”

De: Cancan
Publicat: 22/03/2013 | 18:47

Nu e interesat de bani şi de lucruri materiale, nici măcar nu se chinuie să-şi cumpere propria lui casă. Canaf locuieşte acum, împreună cu soţia şi cu cei doi copii, la soacra lui, dar situaţia îi convine de minune. Mai importantă este pasiunea lui pentru muzică şi emoţia pe care reuşeşte mereu să o transmită publicului.

„Mi-a făct bine Vocea României, am ajuns cunoscut in România. Stau la soacra-ea, nu ma deranjează, nu imi trebuie casă. Când se supără pe mine plec la maică-mea. Cu soţia sunt căsătorit de trei ani, dar relatia o avem de 17 ani. Pe atunci, eu aveam 23 de ani, iar ea 16. Nu vreau bogăţii. Pentru unii e un hobby să ai case, masini, eu am alte pasiuni”, a declarat Canaf la Happy Hour.

Pasiunea pentru muzică o are de mic, când făcea sacrificii imense pentru a-şi cumpăra CD-uri cu artiştii preferati. Acum, toate stau la loc de cinste, pe pereţi. „Cum strâng altii timbre, aşa strâng eu CD-uri şi le pun pe pereţi. Sunt foarte bogat, am doi copii, două chitări, pantofi. Dacă aş fi bogat as fi un om rău, coleric. Familia e totul pentru mine”, a continuat el.

Loredana, cea care l-a lansat in această lume a muzicii, după participarea la Vocea României, are doar cuvinte frumoase la adresa lui Canaf.

„Este un om incredibil, un superstar. Accentul lui moldovenesc îţi rupe inima in două. E un copil mare, nu s-a schimbat, ceea ce foarte important la un artist. Muzica este viaţa lui şi e de admirat că nu a renunţat la visul lui, indiferent prin câte a trecut. Este foarte iubit de public, are mereu concerte.  Îmi place la el că e sălbatic, până şi numele lui e deosebit. El nici nu realizează cine este şi e mai bine aşa, altfel ar fi încrezut”, a spus Lori, de pe canapeaua Happy Hour.

 

C.V.