Exatlon. Giani Kiriță a fost eliminat din competiția care se dispută în Republica Dominicană, deși era poate cel mai ambițios component al Faimoșilor. Acum, colegii lui caută soluții pentru a câștiga și fără aportul fostului fotbalist al lui Dinamo.
„Am pierdut motorul!”, au spus aceștia, înaintea show-ului de pe kanald D.
A fost reclamat de aproape 700 de ori la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) din cauza comportamentului şi limbajului vulgare!
Fanii „Exatlon“ au semnat o petiţie prin care cereau producătorilor să fie scos din emisiune! Nenumăratele conflicte în care a fost implicat! Sunt elementele care au condus la eliminarea lui Kiriță.
În ediţia de miercuri, 2 mai, a show-ului de la Kanal D, fanii au votat pe cine să elimine dintre motociclistul Cătălin Cazacu, dansatorul şi coregraful Valentin Chiş şi fostul fotbalist Giani Kiriţă. În cele patru luni de la startul aventurii, fostul fotbalist a fost pentru prima dată nominalizat spre eliminare.
„Nu mi-a mai bătut inima aşa tare de foarte mult timp, cu toate că eu mi-am dorit foarte mult ca ei doi să rămână (Cătălin şi Valentin – n.r.). Sunt multe de zis, am o mie de gânduri, nici nu ştiu cu ce să încep. Cred că 70% din mine rămâne aici pentru că, dacă nu aveam această problemă (acuză dureri de spate şi la muşchii inghinali – n.r.), i-aş fi hăituit pe aceşti tineri cum am făcut până acum. Nu scăpau uşor de mine, nu aveau cum, nu există. Giani Kiriţă este un luptător. Aşa a fost şi aşa va rămâne toată viaţa. Vreau să le mulţumesc şi colegilor mei, în special lui Vlad (Vladimir Drăghia – n.r.). Lumea nu ştie, dar noi înainte eram foarte certaţi. Acum nu mai vreau să îl bat decât la cărţi, sincer. Am legat prietenii frumoae, una din ele este cu acest băiat pe motocicletă (Cătălin Cazacu – n.r.). Înainte să vin la «Exatlon» nu ştiam cine e şi am căutat pe Google, iar când l-am văzut pe motiocicletă, am zis: «Ce fac cu ăsta? Cum mă înţeleg eu cu ăsta?» Şi din prima, de când mi-a zâmbit, a fost chimia aia şi am zis: «Cu el o să râdem». Cum zice el: «Suntem doi proşti». Nu, suntem doi oameni de viaţă care avem ce oferi şi eu mă simt cel mai bine când ofer din experienţa mea tuturor“, a spus Kiriţă.