EXATLON 21 MAI. Vladimir Drăghia, primele declarații după plecarea lui Cătălin Cazacu. “Nu mă așteptam să…”
Vladimir Drăghia este singurul concurent din echipa “Faimoșilor” rămas la “Exatlon”. Acum luptă contra “Războinicilor”. În ediția din 21 mai, acesta s-a declarat emoționat de plecarea lui Cătălin Cazacu, cu care avea o relație deosebită.
„Nu mă așteptam să mă emoționeze atât de tare plecarea lui Cătălin. Nu știu ce m-a emoționat cel mai mult. Plecarea lui, ce a spus despre mine sau că am rămas în competiție. Sunt foarte recunoscător că sunt în continuare aici. Vreau să le mulțumesc tuturor. Noaptea în coteț, singur, a fost neașteptat de frumoasă.
Mă tot uitam și așteptam să apară cineva, însă nu s-a întâmplat. Am avut timp să mă gândesc unde a stat fiecare, să-mi amintesc vocea lor, tabieturile. Mie mi se întâmplă foarte rar să mă plictisesc singur. Nu știu ce ar putea să-mi mai ofere Exatlon. Ultimele zile nici nu mai sunt atât de grele”, a declarat Vladimir Drăghia.