Exact ca în filme! Un sucevean a comis 5 infracțiuni într-o singură zi. Ce s-a întâmplat după ce a băut banii furați
Un tânăr de 23 de ani din comuna suceveană Dărmănești a comis în mai puțin de 24 de ore cinci infracțiuni. A furat banii proprietarilor care îi lăsaseră casa în grijă, dar și cei ai unei vecine, i-a băut, apoi a luat ambele mașini ale acestora, pe care le-a condus fără permis înainte să ajungă în șanț cu ele.
În timp ce se afla singur în locuință, pentru că proprietarii erau plecați la o nuntă, tânărul a spart nu doar casa vecinei de unde i-a furat pensia de 700 de lei, dar şi casa pe care o avea în pază.
Mai mult, familia păgubită povestește că nici prin cap nu le-a trecut că acest lucru se poate întâmpla, scrie Antena3. Proprietarii îi oferise cazare şi un loc de muncă plătit. „A lucrat şi la mine. Mi-a făcut podeţul, scările, troturarul şi m-a ales cu pagubă. Dacă ştiam, nu mai îmi trebuia să vină ca să îmi lucreze”, spune vecina care a căzut şi ea victimă tânărului de 23 de ani.
Au urmat mașinile
Tânărul a luat apoi una dintre maşinile familiei şi a plecat cu ea prin sat. Băut bine şi fără permis, individul a ajuns cu maşina într-un şanţ. S-a întors după a doua maşină, care a avut aceeaşi soartă. Poliţiştii l-au găsit pe marginea şanţului lovit la cap.
„S-a întocmit de către poliţişti un dosar penal cu privire la săvârşirea a cinci infracţiuni. Acesta va ajunge în arestul IPJ Suceava, în baza ordonanţei de reţinere dată de poliţişti”, a spus Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.
Nu rata: Linia de tramvai 41 din Capitală nu se mai suspendă. STB s-a răzgândit