Ex-primarul Bacăului, Romeo Stavarache, trimis 4 ani la închisoare. Decizia e definitivă!
„Condamnă pe inculpatul pentru comiterea infracţiunii de luare de mită la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturilor. Aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c din vechiul Cod penal pe o durată de 3 ani (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat prin prezenta. Constată că în cauză inculpatul a fost reţinut 24 de ore în data de 26 iunie 2014, arestat preventiv de la 1 iulie 2014 la 3 septembrie 2014, arestat la domiciliu de la 4 septembrie 2014 la 3 februarie 2015 şi de la 3 martie 2016 la 1 aprilie 2016 şi supus măsurii preventive a controlului judiciar de la 2 aprilie 2016 până la data pronunţării prezentei. Deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat perioada executată de acesta în stare de reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu’, se arată în sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Instanţa a decis achitarea inculpatului Romeo Stavarache pentru patru infracţiuni de luare de mită care ar fi fost comise în legătură cu doi denunţători şi cu coinculpatul Costel Căşuneanu, arată Agerpres.
Instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţii Romeo Stavarache şi Liviu Goian în cotă egală de 50% a sumei de 307.187 lei, sumă primită de la un denunţător cu titlu de mită, respectiv câte 153.593,5 lei de la fiecare dintre cei doi inculpaţi menţionaţi.
Inculpaţii Romeo Stavarache şi Liviu Goian au fost obligaţi să achite fiecare statului, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei la prim grad jurisdicţional, suma de câte 2.000 lei.
Instanţa a înlăturat toate celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată, referitoare la confiscarea sumelor de bani presupus primite cu titlu de mită de inculpaţii din prezenta cauză şi a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituite prin ordonanţa emisă pe o serie de bunuri.
În acest dosar, omul de afaceri Liviu Goian a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor pe o durată de 3 ani.
Acesta a fost achitat pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită, ce ar fi fost comise în legătură cu doi denunţători.
Omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, ca de altfel şi Constantin Apostol, fost director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, care a fost achitat de comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită (două fapte).
În cazul omului de afaceri Liviu Vasile Cenuşă, instanţa a dispus achitarea acestuia de sub acuza comiterii a două infracţiuni de complicitate la luare de mită.