Ex-partenerul Andrei isi invata elevii sa valseze
Florin, care a castigat 50.000 de euro la concursul organizat de Pro TV, i-a impresionat pe membrii juriului si pe telespectatori cu povestea sa. Crescut in orfelinat, dar pasionat de muzica si dans, el isi dorea o casa in care sa traiasca alaturi de iubita lui. A reusit sa ajunga in finala si a fost desemnat, alaturi de Andra, cel mai bun. Astazi el preda muzica si sportul la scolile din comuna Scanteia, judetul Iasi, iar in pauze sau dupa ore le arata copiilor pasii de cha-cha si vals. Toti il percep si acum ca pe o vedeta, dupa ce l-au vazut la televizor. „Copilul”, cum il alinta directoarea scolii din Bodesti, are ambitia sa faca o serbare de sfarsit de an care sa rupa gura comunei. Inainte de a preda la Scanteia, Florin a colaborat cu o scoala de dans din Iasi. „Veneau o gramada la mine, numai pentru ca m-au vazut la televizor. Am renuntat, pentru ca nu mai aveam timp”. De anul trecut, este si student la Conservatorul din Iasi. Invata Pedagogia Muzicii pentru ca ii place sa fie profesor si vrea sa devina titular. A reusit sa isi cumpere o casa in cartierul iesean Dacia, cu banii castigati. „Cand stiu ca nu ma poate da nimeni afara de acolo, ca e casa mea si ca pot sa fac ce vreau cand ma intorc de la munca, mi se pare totul mult mai usor”, spune el. In dragoste, insa, nu prea are noroc. Ana, iubita lui din timpul concursului, a plecat la fratii ei din strainatate.