Ex-logodnica lui Cătălin Cazacu a ieșit din casă fără sutien, iar noi avem cele mai hot imagini!
Despărțirea de faimosul Cătălin Cazacu pare că-i priește din plin focoasei Ana Roman. După o perioadă extrem de dificilă, în care a pierdut o sarcină, senzuala brunetă a avut o apariție de-a dreptul incendiară. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, a obținut imaginile care, cu siguranță, îl vor pune pe gânduri pe concurentul de la Exatlon.
”Ne-am dorit amândoi un copil, am fost însărcinată, dar n-a fost să fie. La 10 săptămâni am pierdut sarcina. Cătălin mi-a fost foarte aproape, am zis că n-a fost să mai fie. A încetat să-i mai bată inimioara. Nu am luat-o ca pe un semn. Am suferit foarte mult şi nu-mi place să vorbesc despre subiectul ăsta. S-a întâmplat în octombrie, cumva rana este caldă. (…) Am simţit că mă înşela. Îmi vorbea frumos, am avut o perioadă în care am fost despărţiţi, din cauza geloziei, am plecat din ţară, el m-a căutat şi m-a implorat să mă întorc. Mi-a spus că mă iubeşte şi că vrea să mă întorc. Am stat despărţiţi o lună. M-am gândit dacă merită să fim împreună, îl iubeam foarte tare şi m-am întors. Când a plecat la Exatlon mi-a spus să fiu cuminte”, declara, în urmă cu ceva timp, Ana Roman.
Dar soarele a ieșit din nou pe strada Anei. După ce a plâns zile în șir, când a văzut imaginile cu iubitul ei și Claudia Pavel, bruneta pare că și-a revenit spectaculos şi a găsit puterea să zâmbească.
Recent, CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, a întâlnit-o pe fosta iubită a lui Cătălin Cazacu într-o zonă de top din Capitală. Îmbrăcată lejer – cu o pereche de pantaloni scurți, o bluză albă şi un maiou ce-i scotea în evidență bustul generos, Ana Roman etala o formă de zile mari și a reușit să atragă privirile tuturor.
Întreaga suflare masculină din jurul brunetei a remarcat imediat că ea a ieșit din casă fără sutien. Cu siguranță, aceste imagini, ce sunt interzise cardiacilor, îi vor da de gândit celebrului sportiv care se află în Republica Dominicană. (NU RATA, AICI: NOUL ”PRINȚIȘOR” DE DOROBANȚI E BURICUL PARTY-URILOR DIN LUMEA BUNĂ!)
A părăsit „cuibușorul”
Apartamentul din Bucuresti, unde cei doi stăteau împreună, îi aparține sportivului, dar el a lăsat-o pe Ana Roman să locuiască în el, presupunând că îl așteaptă.
După toată povestea, bruneta s-a hotărât nu numai să îl părăsească, ci să plece și din casa lui.”Am informat-o pe mama lui. Mi-a spus să fac ce vreau și că pot să rămân cât vreau (n.r.: în casa lui Cazacu). Cheia de la casă o să i-o predau prietenului lui cel mai bun. Dacă o să vină facturi până când plec eu, bineînțeles că o să le plătesc, dacă nu… Dumnezeu cu mila!”, a declara Ana Roman, imediat după ce l-a părăsit pe sportiv.(DETALII AICI)