Ionel Ganea, fostul atacant al echipei naționale, este judecat în secret pentru amenințare. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a obținut prima declarație a cunoscutului fotbalist, care a evoluat sub “tricolor” inclusiv alături de Gheorghe Hagi, cu privire la procesul în care este implicat.
Cel poreclit “Ganezul” a fost un atacant de mare valoare. De-a lungul timpului, a lăsat însă și impresia că este o persoană iute la mânie. Fostul internațional s-a arătat, uneori, “leu” inclusiv cu apropiații.
Originar din Făgăraș, județul Brașov, Ionel Ganea a avut, recent, un conflict cu două persoane. Dan Trâmbițaș și Gheorghe Trâmbițaș i-au deschis fostului internațional român un proces la Judecătoria Făgăraș, în 8 iunie 2018. Luna viitoare, mai exact pe 19 noiembrie, magistrații urmează să analizeze dosarul.
CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a luat legătura cu Ionel Ganea. Ex-colegul lui Gică Hagi de la echipa națională a admis, din capul locului, că “a fost o altercație și atât”. Întrebat care a fost motivul altercației, “Ganezul” a luat foc: “Dar ce vă interesează? Vedeți-vă de treaba voastră! Este un proces și atât. Atâta caz pentru ce? Așa cum am spus, a fost o altercație! Nu este treaba voastră!”.
(VEZI AICI: Declaraţii năucitoare. Adevărul despre divorţul din familia lui Ganea)
Rămâne de văzut cum se va soluționa acest proces, în care Ionel Ganea este implicat. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, urmează să vă țină la curent cu desfășurarea evenimentelor. Magistrații de la Judecătoria Făgăraș vor decide care dintre părți are dreptate.
Ionel Ganea a fost unul dintre cei mai mari atacanți ai echipei naționale după Revoluție. A avut însă parte și de momente controversate. În 2004, în timpul unei partide de verificare cu Scoția, “Ganezul” i-a provocat o gravă accidentare la ligamentele genunchiului lui John Kennedy, o tânără speranță a lui Celtic Glasgow.
(CITEŞTE ŞI: Dana Ganea, după despărţirea de fostul atacant: „Sufletul meu e rupt…”)
După trei ani în afara gazonului, John Kennedy s-a retras din fotbal! În trecut, Ionel Ganea a devenit cunoscut și pentru un șut în gură pe care i l-ar fi aplicat lui Cornel Frăsineanu, după ce acesta din urmă „uitase” să îi restituie o sumă de bani împrumutată. În urma loviturii, victima ar fi mâncat cu paiul două luni, după ce a fost diagnosticat cu dublă fractură la mandibulă.
Printre momentele mai puțin fericite ale lui Ganea, cunoscute în branșă, se numără și o bătaie cu Bogdan Stelea în cantonamentul echipei naționale. S-a mai spus, de asemenea, că l-ar fi înjurat pe Ladislau Boloni, selecționer care a avut curajul să-l țină rezervă, dar și că ar fi amenințat jurnaliști și că ar fi avut diverse conflicte cu colegii în perioada în care evolua la Dinamo. Iar ultimul incident, cel din Făgăraș, ar arăta că impetuosul atacant nu s-a „cumințit”, din moment ce a ajuns la proces pentru o simplă “altercație”.