Ediția din această seară de la Survivor România 2023 a venit cu o serie de evenimente neplăcute pentru una dintre concurente. În timpul probei pe care o avea de susținut, viața acesteia a fost pusă în pericol, fiind la un pas de înec. Iată ce s-a întâmplat, de fapt, cu „războinica” din Republica Dominicană.
Telespectatorii au stat cu sufletul la gură în timpul probelor din această seară, deoarece viața uneia dintre concurente a fost pusă în pericol. Un moment de neatenție ar fi putut duce la o adevărată tragedie pentru una din fetele care se află în echipa Războinicilor.
VEZI ȘI: Clasament Survivor 28.02.2023 | Cine este pe primul loc în topul meciurilor câștigate de până acum
Cea care a creat panică în rândul ambelor triburi a fost chiar Alina Radi, fosta iubită a lui Nick Rădoi. Femeia de 34 de ani a intrat pe teren împotriva Crinei de la Faimoși în speranța că va putea aduce un punct valoros echipei sale. În timp ce adversara sa a terminat proba, Alina s-a confruntat cu probleme destul de mari chiar înainte de a ieși din apă.
Coechipierii Alinei au sărit imediat în apă să o ajute să se ridice pe ponton, însă, din păcate, aceasta leșinase deja. O adevărată tragedie ar fi putut avea loc dacă nu ar fi intervenit la timp Robert Moscalu și Dan Ursa.
Kamara și DOC și fac și ei repede apariția, încercând să dea o mână de ajutor până în momentul în care doctorul vine să o consulte pe Alina. După câteva minute, războinica ajunge să fie transportată de către băieți cu o targă în cortul special amenajat pe plajă.
„O să fii bine, e doctorul cu tine, te ajută”, a fost mesajul pe care Alin Chirilă i l-a transmis Alinei Radi, în timp ce o transporta pe targă.
În urma analizei corporale făcută de medicul prezent alături de concurenți, se pare că Alina s-a accidentat destul de tare la spate. Imaginile surprinse de camerele de filmat au scos la iveală durerile și chinul prin care concurenta a fost nevoită să treacă.