Evaziune fiscală cu extensii de păr în valoare de 1,3 milioane de euro!
O grupare specializată în domeniul comerţului cu extensii de păr a fost destructurată, miercuri, de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Târgu Mureş, ai Direcţiei Operaţiuni Speciale şi procurorii D.I.I.C.O.T., care au efectuat 40 de percheziţii la domiciliul persoanelor suspectate că ar fi implicate.
Mai multe persoane au fost reţinute. Prejudiciul produs se ridică la suma de 1,3 milioane de euro.
”40 DE PERCHEZIŢII – Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Târgu Mureş, ai Direcţiei Operaţiuni Speciale şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare specializată în evaziune fiscală în domeniul comerţului cu extensii de păr. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 1.300.000 de euro.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că mai multe persoane, acţionând în numele şi interesul societăţilor/PFA-urilor ce desfăşoară în principal activităţi de comercializare a extensiilor de păr, s-au constituit într-un grup infracţional organizat (la nivelul mai multor societăţi).De asemenea s-a mai reţinut că mai multe persoane, acţionând în numele sau în interesul societăţilor comerciale/PFA-urilor care desfăşoară activităţi de comercializare a extensiilor de păr, au ascuns în mod repetat sursa taxabilă cu ocazia efectuării importurilor produselor indicate anterior (fie prin declararea unei cantităţi mai redusă de marfă decât cea importată, fie prin declararea unei valori mai reduse a mărfii importate decât valoarea reală) în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale şi a TVA. S-a reţinut că marfa importată a fost comercializată fără evidenţierea în actele contabile şi în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor astfel realizate. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 1.300.000 euro.
Până la această oră, în urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicaţi 4.120 de euro, 4.070 de dolari, 250 de lire, 200 de franci elveţieni şi 17.000 de lei, precum şi 17 telefoane mobile, 8 laptopuri, 3 calculatoare, 11 stickuri de memorie, 4 hard-diskuri externe, o tabletă şi 1 card de memorie”, anunţă Poliţia Română.