Evaluarea Națională 2019. Structura subiectelor la Limba română
Elevii de clasa a VIII-a au început azi prima probă de foc din cadrul Evaluării Naționale 2019. Structura subiectelor pe care le vor avea de rezolvat la Limba și literatura română este aproape la fel ca cea în ani trecuți, iar în rândurile de mai jos, puteți să aflați care este exact aceasta. Primele rezultate ale examenului de Capacitate vor fi publicate pe site-ul oficial al Ministerului Educației Naționale pe 25 iunie, iar repartizarea în licee se va face pe 12 iulie, conform calendarului pentru admitere.
Citește și: Reguli stricte la Evaluarea Națională 2019. Ce nu au voie să facă elevii în sala de examen
Evaluarea Națională 2019. Structura subiectelor la Limba română
În general, la SUBIECTUL I de la Limba și literatura română, elevilor li se dă un text dintr-o operă – fie în versuri, fie în proză sau poate fi un text dramatic. Este un subiect cotat cu 40 de puncte, care are două părți:
Prima parte – I. A) are de obicei șase subpuncte, fiecare notat egal, cu câte 4 puncte, prin urmare, rezolvarea lor corectă i-ar aduce elevului 24 de puncte. La această parte a testului se verifică de obicei:
– chestiuni de vocabular: elevilor li se cer să dea sinonime, antonime, paronime pentru două-trei cuvinte indicate în text;
– cunoștințele de ortografie și punctuație: se cere motivarea folosirii unui semn de punctuație sau a unei cratime
– îmbogățirea vocabularului: candidaților li se cere să indice modul de formare a unor cuvinte derivate sau să formeze familia lexicală
–noțiuni de fonetică: diftongi, triftongi, despărțire în silabe, sunete vs grupuri de litere etc. De obicei li se cere să transcrie cuvinte din textul dat care au particularitățile cerute.
– înțelegerea textului: li se poate cere formularea unor idei principale sau secundare, să redea înțelesul unei secvențe, să-i comenteze înțelesul, să răspundă unei întrebări pe marginea textului dat, să dea exemple de figuri de stil din text, să explice rolul lor sau valoarea stilistică a unor cuvinte.
Partea a doua – I. B) este o compunere literară pe baza textului dat și verifică anumite cunoștințe de teorie literară căpătate de elev în ciclul gimnazial. I se poate cere să facă rezumatul textului, să caracterizeze un personaj, să încadreze textul într-un anumit gen sau specie literară argumentând trăsăturile cu exemple concrete. Se indică de obicei un număr minim de cuvinte pentru acest text. Pentru această compunere – considerată adesea cea mai dificilă parte a probei – se acordă 16 puncte.
Citește și: Evaluarea Națională 2019. Ce subiecte au picat la limba română în 2018
La SUBIECTUL al II-lea, elevilor li se dă un nou text, adesea non-literar: poate fi un text științific, un articol de presă, o cronică. Acest subiect are acordate 36 de puncte și de asemenea se împarte în două părți:
II A) – Este partea care din nou are de obicei șase cerințe de câte 4 puncte, deci elevul ar lua din rezolvarea corectă 24 de puncte. La această parte a testului se verifică de obicei.
II B) – Este o compunere liberă, căreia i se indică un număr minim, respectiv maxim de cuvinte, și în care elevului i se cere să relateze sau să imagineze o întâmplare, un dialog, o situație pe o temă care este sugerată cumva de textul de la subiectul al II-lea. Aici elevii pot obține 12 puncte, dar trebuie să fie foarte atenți la formularea exactă a cerinței: dacă este vorba de o povestire a unor întâmplări reale sau nu, dacă trebuie să folosească dialogul sau nu, dacă li se indică persoana la care trebuie să relateze etc.
În final, restul de 14 puncte se acordă pentru aspectul general al lucrării – greșeli de punctuație și ortografie, coerență, stil adecvat, așezare în pagină etc. Zece puncte se acordă din oficiu, astfel că o lucrare perfectă va lua 100 de puncte.
Citește și: Admitere liceu 2019. Cele mai bune licee din București și din țară
Primele rezultate ale examenului vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00–20:00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.
Evaluarea Naţională se desfăşoară anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.