La simularea pentru Capacitate, elevii claselor a VII-a și a VIII-a nu au obținut rezultate bune, astfel că părinții, profesorii, dar și ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, speră că adolescenții vor reuși să se pregătească temeinic pentru examenele pe care urmează să le dea în cadrul Evaluării Naționale 2019.
Citește și: Structura anului școlar 2018-2019. Când sunt programate vacanțele
Pentru elevii de clasa a VIII-a timpul trece foarte repede anul acesta, astfel că cei mai mulți dintre ei își calculează materia pe care o mai au de aprofundat până când vor intra din nou în sala de examinare. Ei vor termina cursurile pe 7 iunie, iar prima probă pe care o vor susține în cadrul Evaluării Naționale 2019 este cea la limba și literatura română, care va fi pe 18 iunie.
3 – 7 iunie 2019: Înscrierea elevilor
7 iunie 2019: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
18 iunie 2019: Limba și literatura română – probă scrisă
20 iunie 2019: Matematica – probă scrisă
21 iunie 2019: Limba și literatura maternă – probă scrisă
25 iunie 2019: Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)
25 iunie 2019: Depunerea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
26-28 iunie 2019: Soluționarea contestațiilor
29 iunie 2019: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor