Peste 50 de persoane au fost evacuate, joi, de la Universitata de Petrol și Gaze din Ploiești, din cauza unor substanţe toxice pulberizate în clădire.(CITEȘTE ȘI: EL ESTE ”TATAIE”, ȘEFUL DIN UMBRĂ AL GREVIȘTILOR DE LA METROU!)
Reprezentanții ISU Prahova au declarat că din cauza unui miros puternic de gaze, 50 de persoane au fost evacuate, citează știripesurse.ro. Oamenii se aflau la etajul 4 al corpului I din cadrul UPG Ploiești.(NU RATA, AICI: DITAMAI MILIONARUL A ADORMIT ÎN RESTAURANT CU PAHARUL ÎN FAȚĂ!)
“S-au luat măsuri pentru a aerisi încăperea. Se pare că la etajul 4 corpul I este un miros iritant”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
La rândul său directorul Ambulanței Prahova, Daniel Nicolae, a precizat că o tânără de 20 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale.(NU RATA, AICI: PUȘTOAICA LUI BOTE S-A ÎNTORS DIN ”IADUL” CHINEZESC ȘI RUPE TĂCEREA: ”ÎN TIMP CE VOMITAM, M-AU FORȚAT SĂ…”)
“Avem echipaj la fața locului. O tânără de 20 de ani a suferit o lipotimie și este transportată la spital. Sunt scăpări de gaze, au fost persoane evacuate de la etajul patru. Tânăra se afla în sala de lectură”, a declarat Nicolae.
Alte 12 persoane sunt evaluate medical. Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, Florin Diaconu, a declarat, că decanatul Universității a solicitat instituția să fie trimis un aparat care analizează gaze. Conducerea Universității a precizat că deocamdată nu se cunoaște sursa mirosului.(CITEȘTE ȘI: FELI A POSTAT PRIMA POZĂ CU FIICA EI, NORA LUNA. MESAJUL TRANSMIS DE PE PATUL DE SPITAL)