Eusebio Di Francesco după ce Roma a eliminat Barca: „Trebuie să ne gândim la finala de la Kiev!”
La finalul partidei, care a consfințit una dintre cele mai mari surprize din istoria Champions League, antrenorul formației AS Roma, Eusebio Di Francesco, a declarat că „giallorossi” trebuie să se gândească la finala de la Kiev.
„Am crezut în calificare. Urăsc expresia «nu avem nimic de pierdut». Am pregătit meciul de manieră excepţională pe plan mental. Astfel am reuşit să o învingem pe Barca. Acum e un moment important şi nu trebuie să ne mulţumim cu asta. Trebuie să ne gândim la Kiev. De ce să nu credem în ceva şi mai mare după un astfel de meci? Asta e ce trebuie să facem. Meciurile europene ne dau ceva în plus”, a declarat tehnicianul echipei romane.
Eusebio Di Francesco a explicat jurnaliștilor la finalul partidei pe care AS Roma a câștigat-o cu 3-0 contra Barcelonei care a fost mutarea tactică prin care a reuşit performanţa de a întoarce rezultatul din tur din Spania, 1-4. „Sunt antrenor şi am încercat să îmi pun jucătorii în cele mai bune condiţii. În tur, am făcut un meci bun, dar nu a fost suficient. M-am gândit că am jucătorii care să se adapteze pentru a juca în 3-4-3, cu o mare agresivitate la presing. Trebuia să marcăm multe goluri într-o perioadă în care marcăm puţin. Era normal să pun mai mulţi atacanţi centrali. I-am făcut să joace nu ştiu câte mingi cu portarul Ter Stegen, i-am obligat la acest lucru. Este o filosofie care s-a născut, nu un sistem. E o filosofie la care jucătorii au aderat. Am avut nevoie de o echipă europeană şi am avut-o. Sunt mulţumit că am reuşit să transmit o anumită mentalitate grupului”, a adăugat tehnicianul romanilor.
De remarcat este că AS Roma nu a primit gol pe teren propriu în acest sezon în Champions League.