Conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza are tot mai multe urmări în țări din Europa. Amenințările cu bomba nu încetează să apară. În Franța, de exemplu, în Franța, pe data de 18 octombrie, nu mai puțin de 8 aeroporturi, în care se aflau sute de pasageri, au fost evacuate.
Potrivit declarației unui purtător de cuvânt al DGAC și Ministerului de Interne, aeroporturile din Toulouse, Biarritz și Pau în sud-vest, Nisa în sud-est, Lyon în est, Lille în nord și Rennes și Nantes în vestul Franței, au fost evacuate, ca urmare a amenințării cu bomba. Geniștii au acționat imediat și au inspectat întreaga zonă, de frica bombelor. De asemenea, Direcția Genereală a Aviației Civile a anunțat că nicio aeronavă nu va decola pentru moment.
Miercuri, în jurul orei 10:00, șefii aeroportului Lille-Lesquin au primit pe mail o alertă anonimă de amenințare cu bomba. Clădirea a fost imediat evacuată de urgență. Pasagerii care veneau în țară au fost debarcați și duși la capătul pistei.
În aeroportul La Bron s-a dat alarma și Turnul de control şi două avioane au fost evacuate. Specialiștii au efectuat verificări și, din moment ce nu au găsit nimic, au reluat zborurile la prânz. Și aeroportul din Nisa a primit o amenințare cu privire la un bagaj de la terminalul 1, care a fost „neutralizat” cu succes.
Instituția a anunțat pe X, fostul Twitter, că turiștii sunt nevoiți să iasă din clădire ș nici nu se mai pot întoarce, pentru o vreme:
„Din motive de securitate, Palatul Versailles îşi evacuează vizitatorii şi îşi închide porţile pentru astăzi”.
Amintim faptul că sâmbătă, pe 14 octombrie, pe fondul temerilor că escaladarea conflictului dintre Israel și gruparea Hamas ar putea duce la violențe și în alte mari capitale, Franța a anunțat că va mobiliza până la 7.000 de soldați în cadrul Operațiunii Sentinelle.
Sentinelle este o operațiune militară franceză care implică desfășurarea de soldați, polițiști și jandarmi, instituită în urma atacurilor din ianuarie 2015 pentru a proteja părți ale țării considerate sensibile împotriva terorismului.
(CITEȘTE ȘI: A fost prins autorul atentatului de la Bruxelles! Ce i-au făcut polițiștii, după ce l-au prins)