Eugen Stan, polițistul pedofil, a depus o cerere pentru a fi eliberat din arest. Ce au decis magistrații
Ancheta în cazul poliţistului Eugen Stan, agentul acuzat de pedofilie, continuă la Parchetul General, în prezent nefiind puse sub urmărire penală alte persoane. În tot acest timp, poliţistul încearcă să scape de arest, contestând în faţa magistraţilor măsura preventivă.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins, vineri, cererea lui Eugen Stan de ridicare a măsurii arestului preventiv, potrivit Mediafax.
Între timp, ancheta de la Parchetul General continuă, având loc mai multe audieri, însă nefiind pusă sub învinuire alţi poliţişti, bănuiţi că l-ar fi favorizat pe Eugen Stan.
La mijlocul lunii ianuarie, procurorii de la Parchetul General au anunţat că au extins cercetările în cazul poliţistului suspectat de acte de agresiune sexuală asupra unor minori, verificându-se dacă poliţiştii de la Secţia 18 l-au favorizat în cazul din 2016.
„Procurorii urmează să verifice modul în care au fost efectuate cercetări de către Poliţia Sector 5 Bucureşti, Secţia 18 Poliţie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală împotriva unei persoane vătămate, la data de 10 decembrie 2016. În mod concret, procurorii urmează să stabilească dacă inculpatul Stan Eugen a fost ajutat în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor efectuate în cauză ori în scopul împiedicării tragerii sale la răspundere penală”, a transmis Parchetul General la acea vreme.
Totodată, un raport amplu efectuat de către Corpul de Control al Ministerului de Interne arată că s-a propus declanşarea cercetării prealabile faţă de 18 poliţişti.
În raport se menţionează că şeful lui Eugen Stan, cel care îl folosea ca şofer pe acesta, nu avea dreptul la maşina de serviciu.
„Depăşirea atribuţiilor de serviciu, prin folosirea agentului şef principal de poliţie Stan Eugen ca şofer, deşi acesta avea alte atribuţii conform fişei postului (atribuţii de agent de poliţie rutieră), iar în calitate de şef serviciu nu avea drept la conducător auto, fapt ce a atras neîndeplinirea, de către agent, a atribuţiilor cuprinse în fişa postului, precum şi unele nemulţumiri în colectiv; depăşirea atribuţiilor de serviciu, prin programarea agentului şef principal de poliţie Stan Eugen numai în schimburile în care lucra el, trasându-i astfel agentului, cu ştiinţă, atribuţii care nu erau specifice postului ocupat, în scopul de a beneficia de serviciile de conducător auto”, sunt faptele care i se reţin, în raport, fostului şef al lui Eugen Stan.
Eugen Stan a agresat doi copii într-un lift
Tot raportul Corpului de Control al MAI la Poliţia Română în cazul poliţistul acuzat de pedofilie, Eugen Stan, mai relevă faptul că atunci când a fost identificat ca suspect al agresiunii sexuale din decembrie 2016, semnalmentele sale n-au fost introduse în sistemul electronic de raportare al IGPR.
„Urmare a identificării, în persoana ag. şef pr. Stan Eugen, a autorului faptei sesizate, acesta nu a mai fost amprentat şi fotografiat, astfel că datele şi imaginea acestuia nu au fost introduse în bazele de date”, se arată în raportul corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne.
Fişa de eveniment întocmită după agresiunea sexuală comisă în 10 decembrie 2016 a fost transmisă imediat către Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar şeful instituţiei de atunci, Bogdan Despescu, a pus rezoluţia „DGPMB rog măsuri…”, se arată în sinteza raportului, aceasta fiind măsura dispusă de Despescu atunci când a luat la cunoştinţă de eveniment. Ulterior, informarea a ajuns la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Eugen Stan, poliţistul de la Brigada Rutieră a Capitalei, acuzat că a agresat doi copii într-un lift al unui bloc din cartierul bucureştean Drumul Taberei, a fost arestat la începutul lunii ianuarie.