Eugen Neagoe îngrijorat înaintea duelului cu CFR Cluj din Gruia: „Din păcate, nu ne vom putea baza pe 6 jucători!”
Eugen Neagoe, antrenorul principal al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe, s-a arătat foarte îngrijorat de duelul din această seară pe care elevii săi îl vor susține în Gruia cu liderul CFR Cluj.
Sepsi are nu mai puțin de șase jucători indisponibili pentru acest duel, iar Neagoe nu știe ce formulă poate alinia pentru a bloca CFR Cluj. Tandia, Fulop, Nouvier și Simonovski sunt accidentați, iar Vașvari și Moura sunt suspendați.
„Întâlnim a doua oară campioana României, după meciul din Cupa României. Din păcate am pierdut cu 1-0, nu am reuşit mai mult. Ne-am fi dorit calificarea, dar nu am obţinut-o. Acum iarăşi ne vom întâlni cu CFR, cu echipa campioană, o echipă valoroasă, o echipă cu jucători valoroşi, dar şi noi, aşa cum a dovedit până acum, formăm o echipă bună. Nu întâmplător suntem pe loc de play-off. Din păcate, nu ne vom putea baza pe 6 jucători – Moura şi Vaşvari sunt suspendaţi, iar Istvan Fulop, Nouvier, Simonovski şi Tandia sunt accidentaţi. Din păcate nu am reuşit să refacem pe niciunul dintre ei, asta e situaţia. Băieţii sunt motivaţi, ştiu foarte bine ceea ce ne dorim şi nu ascundem faptul că ne dorim să urcăm în clasament un loc sau două, dacă se poate asta. Dacă reuşim să câştigă la Cluj, iar Astra nu va câştiga la Craiova, putem să fim pe locul 4, care este un lucru important pentru noi”, a declarat Eugen Neagoe, antrenorul principal al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe.
Partida CFR Cluj- Sepsi OSK Sf. Gheorghe va avea loc astăzi de la ora 20:00, duelul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.