Liderul PSD, Marcel Ciolacu afirmă, potrivit GÂNDUL.RO, că „nu își dorește USL”. El spune că această alianță a fost creată „împotriva cuiva”, respectiv fostul președinte Traian Băsescu, care era considerat la acel moment „dușman”. „Eu nu am duşmani, am adversari politici. Eu nu fac alianţe ca să mă duşmănesc cu cineva sau împotriva cuiva”, a adăugat el.
„Eu nu vreau USL. Eu nu îmi doresc USL, nu am spus niciodată că îmi doresc USL. USL s-a făcut împotriva cuiva, domnule. Domnul Băsescu şi-a câştigat calitatea de duşman. Eu nu am duşmani, am adversari politici. Eu nu fac alianţe ca să mă duşmănesc cu cineva sau împotriva cuiva.
Eu vă spun în ceea ce îl priveşte pe Ciolacu, în ceea ce îl priveşte pe Ciucă, vă dau exemplu de preşedinţi de partid care s-au crezut Luceafărul şi toţi au sfârşit în eşec politic”, a afirmat Marcel Ciolacu.
„Este prima oară în 30 de ani când există o colaborare între șefii ambelor partide și la lucrurile importante am avut un dialog și o soluție comună”, a mai spus Ciolacu, referindu-se la colaborarea actuală dintre PSD și PNL.