Etapa granzilor în Liga I! Rezultatele complete și clasamentul!
După ce în primele trei etape ale acestei ediții a Ligii I, s-au înregistrat surprize peste surprize, runda a IV-a a Ligii Ia fost una a granzilor.
Toate favoritele s-au impus în duelurile pe care le-au avut cu adversarii pe care i-au întâlnit, iar clasamentul începe să prindă contur, granzii poziționându-se pe locurile de play-off.
În ultimul meci al etapei a IV-a Dinamo București a tranșat la limită, scor 1-0 (1-0) derby-ul rundei susținut pe teren propriu cu Viitorul Constanța și a urcat pe loc de play-off în clasament.
Unicul gol al duelului din Șoseaua Ștefan cel Mare a fost marcat de sud-africanul May Mahlangu în minutul 36. Acesta a reluat simplu din fața porții după o fază spectaculoasă creată în flancul drept de atacantul Daniel Popa.
Victoria „câinilor” vine după ce în această rundă, CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova și Spesi au obținut trei puncte în disputele pe care le-au avut.
Singura remiză a etapei s-a înregistrat chiar în meicul care a deschis etapa, în Moldova între FC Botoșani și Astra, meci care s-a terminat cu scorul de 1-1. De remarcat ar mai fi și prima victorie obținută în acest campionat de Chiajna, care s-a impus cu 2-0 pe teren propriu în duelul cu Hermannstadt.
Rezultatele etapei a IV-a a Ligii I
FC Botoșani- Astra Giurgiu 1-1
Concordia Chiajna- FC Hermannstadt 2-0
Sepsi OSK Sf. Gheorghe- Politehnica Iași 3-0
Dunărea Călărași- Universitatea Craiova 1-3
FC Voluntari- CFR Cluj 1-2
Gaz Metan Mediaș- FCSB 1-3
Dinamo București- Viitorul Constanța 1-0
Clasament Liga I
1 CFR Cluj 4 2 2 0 5-3 8
2 FCSB 4 2 1 1 10-5 7
3 Sepsi 4 2 1 1 5-2 7
4 Dinamo București 4 2 1 1 8-7 7
5 Gaz Metan Mediaș 4 2 1 1 7-7 7
6 FC Botoșani 4 1 3 0 6-4 6
7 Astra Giurgiu 4 1 3 0 4-3 6
8 U Craiova 1948 4 1 2 1 5-4 5
9 Dunărea Călărași 4 1 2 1 3-4 5
10 Concordia Chiajna 4 1 1 2 5-5 4
11 FC Viitorul 4 1 1 2 3-3 4
12 FC Hermannstadt 4 1 1 2 2-5 4
13 Poli Iași 4 0 2 2 1-8 2
14 FC Voluntari 4 0 1 3 3-7 1