”Ești o balenă eșuată!” Gabriela Cristea, reacție halucinantă după ce o fană a jignit-o public
Gabriela Cristea este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi din țară, bucurându-se de mult succes pe micile ecrane și în fața telespectatorilor, după o carieră pentru care a muncit pe brânci, ani la rând. Moderatoarea de televiziune și-a făcut o adevărată avere datorită aparițiilor pe sticlă, iar acum se bucură de clipe pline de răsfăț alături de cei dragi. Pentru că este o fire deschisă și sinceră, aceasta este foarte activă în mediul online, acolo unde le arată internauților activitățile din viața de zi cu zi. Printre mesajele frumoase pe care le primește, se mai strecoară și câteva răutăcioase.
Gabriela Cristea este foarte urmărită în mediul online, acolo unde-și pune viața pe tavă și împărtășește lucruri din prezentul ei cu oamenii care o urmăresc. Primește zilnic numeroase mesaje și comentarii frumoase, însă printre acestea se strecoară și internauți răutăcioși, care-i aduc jigniri pe bandă rulantă. De obicei, soția lui Tavi Clonda evită să le răspundă celor care o critică, însă de data aceasta nu s-a mai putut abține. Bruneta a ținut să-i închidă gura unei femei, care a jignit-o dur.
„Mi-a scris o duduie că s-a uitat la video-urile mele și că de-aia sunt cât o balenă, pentru că balotez. Păi da, dar balotez pe banii mei și, duduie dragă, balotez o dată pe săptămână și nu o zi, că am o singură masă la care trișez. Și atunci înregistrez și postez în social media. Și dacă vreau să balotez tot magazinul, îl balotez, căci îmi permit acest fapt”, a ținut să spună Gabriela Cristea, în mediul online.
Gabriela Cristea nu s-a mai putut abține și a răbufnit
Prezentatoarea TV n-ar fi răspuns comentariului urât, însă spune că persoana care a criticat-o are la poza de profil o fotografie cu o icoană, nicidecum una cu ea. Acest lucru a enervat-o la maxim pe brunetă, căci a fost jignită de cineva care nu a avut curajul să posteze în online o poză cu propria persoană. Gabriela Cristea s-a văzut nevoită să răspundă pe măsură și să dea o replică acidă tuturor celor care i-au adresat cuvinte urâte pe rețelele de socializare.
„Iar tu ai poze cu icoane, deci e clar că ești o balenă eșuată dacă ți-e atât de rușine, încât nici măcar o poză cu tine, personal, n-ai avut curajul să-ți pui în social media. Voi astea, care aveți icoane și flori la conturile voastre și ne comentați pe noi, ia uitați-vă la voi, iubitelor, frumoaselor, balenelor eșuate. Ia uitați-vă cum balotez acum și nici nu-mi pare rău”, a mai spus prezentatoarea de televiziune.