Este sau nu geloasă soția lui Ernest de la Kanal D?! Dezvăluirile făcute de prezentatorul TV: ”Telefonul meu nu are parolă”
Ernest Takascs este moderatorul uneia dintre cele mai apreciate emisiuni din România, „Ochii din umbră”, de la Kanal D. În ciuda faptului că prezentatorul TV se confruntă zilnic cu infidelități și dezamăgiri, se pare că relația cu soția lui este mai sudată ca oricând și nu a fost pusă la încercare.
Ernest și Adriana sunt de împreună de 17 ani. Prezentatorul TV nu a fost influențat de dramele pe care le trăiește zilnic la muncă și nu și-a bănuit niciodată soția de infidelitate: ”Soția mea mă lasă să mă uit în telefonul ei pentru că nu are nimic de ascuns. Telefonul meu nu are parolă”, a mărturisit Ernest pentru Playtech.
Cei doi au împreună un băiat, pe Alex, care le aduce bucurii în fiecare zi. Ernest și Adriana formează unul dintre cele mai longevive și sudate cupluri din showbiz-ul românesc, iar căsnicia lor este bazată pe respect și încredere.
Încerc să fiu echilibrat. Cu soția mea, pentru că ne cunoaștem de mulți ani și am trecut ca mai toți dintre noi și prin bune și prin rele, am învățat să acel dans al vieții și să știu când să las de la mine și când să mă impun. Cu fiul nostru e alt gen de relație, de fațetă a personalității.
”În majoritatea timpului mă minunez de cât de frumos din toate punctele de vedere este acest copil și cât de surprinzători sunt copiii, în general. Chiar dacă mai ies scântei uneori, personalitatea lui rămâne a lui, nu încerc să-l schimb. Calea și-o alege el.
Cu Alex uneori sunt dur și o fac pentru că vreau ca el să știe cum e lumea reală, să nu își imagineze o versiune idilizată a ei. În lumea reală vei fi și dat la o parte, vei fi și mințit, vei fi și luat de fraier. Ca părinte consider că trebuie să-l pregătesc pentru viață”, a mai dezvăluit Ernest.
Ernest încearcă să-și protejeze copilul
Ernest încearcă să-și protejeze cât mai mult fiul și să-i ofere o educație exemplară. Prezentatorul TV i-a impus lui Alex câteva reguli stricte și încearcă să petreacă cât mai mult timp cu el în natură. Ernest nu vrea ca fiul său să devină dependent de tehnologie, ci să se bucure de lucrurile simple.
”În primii ani de viață, copiii învață copiindu-i pe adulți. Alex nu ne-a văzut niciodată pe noi stând cu orele cu ochii în telefon sau tabletă. Ne-a văzut vorbind la telefon și atât. Ne-am jucat mult cu el, am pus accentul pe timp petrecut afară în natură, la joacă cu copiii. Joaca, cu murdărit din cap până în picioare, cu explorat. Abia după vârsta de 5 ani am început să-l las să se joace pe tabletă dar asta doar în weekend și ca bonus dacă își îndeplinea taskurile. În prezent știe că are voie pe tabletă sau pe playstation în weekend și e ok cu asta”, a mai spus Ernest.