Este PSD dispus să intre la guvernare într-un Guvern condus de Nicolae Ciucă? Răspunsul lui Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a declarat, luni, că formațiunea pe care o conduce i-a trimis premierului desemnat lista cu prioritățile PSD, așteaptă un program al lui Nicolae Ciucă, dar nu a avut până în prezent negocieri privind intrarea la guvernare.
„În primul rând, cred că prioritățile românilor nu sunt nici crizele politice, pe care știm cine a provocat-o, au provocat-o cei de la USR și PNL. Cred că propritățile rămân și facturile la energie și gestionarea pandemiei. În acest moment PSD nu a avut negocieri de a intra la guvernare sau de a nu intra la guvernare. Singura discuţie a fost telefonică cu primul ministru desemnat, căruia i-am trimis cele 10 priorităţi ale PSD, eventual să le prindă în programul de guvernare şi rămânând ca domnia sa să ne transmită programul de guvernare pentru o perioadă cât mai scurtă”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit GÂNDUL.RO, ca răspuns la întrebarea privind disponibilitatea formațiunii de a intra la guvernare într-un Guvern condus de Nicolae Ciucă.
Senatorul liberal, ministru demis al Apărării, a fost desemnat, joi, 21 octombrie, de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou Guvern, după eșecul lui Dacian Cioloș, primul premier desemnat, ca urmare a demiterii Guvernului Cîțu în Parlament.
„Nu avem în acest moment o discuţie ca PSD să intre la guvernare. Nu am avut o astfel de discuţie, nu pot să mă exprim pe ceva care nici nu am discutat”, a subliniat Marcel Ciolacu, la sediul central al PSD.
La insistențele jurnaliștilor, liderul PSD a afirmat: „Păi dacă nu am avut nicio discuție, de unde să vă spun intenție?”
Întrebat care va fi decizia partidului dacă Nicolae Ciucă nu va prelua cele 10 priorități gândite de PSD, dacă este dispus partidul să îi acorde votul pentru învestitură, Marcel Ciolacu a răspuns: „Momentan, domnului prim-ministru desemnat i-am trimis cele zece măsuri, așteptăm răspunsul domniei sale”.
Rugat să comenteze declaraţiile președintelui Partidului Național Liberal, premier demis Florin Cîţu, potrivit cărora nu vrea să se asocieze cu PSD şi nu ar vrea un guvern asumat format din PSD şi PNL, Ciolacu a spus: „Una dintre cele mai preferate emisiuni ale mele era aia cu Copiii spun lucruri trăsnite. Se pare că şi când eşti om mare şi când ai de-a face cu o Românie la răscruce, alţii spun lucruri trăsnite. Ce vă pot spune cu exactitate (este) faptul că PSD nu poate negocia cu PNL, deoarece PNL are o decizie în acest sens”. Decizia a fost luată la Congresul PNL.
Întrebat dacă PSD poate negocia cu Nicolae Ciucă, propus de PNL, liderul social-democrat a spus: „PSD este obligat să stea de vorbă cu un prim ministru desemnat. Dacă trăim într-o țară normală și vedem că prioritățile românilor sunt cu totul și cu totul altele”.
Ce șanse are Guvernul Ciucă?
Despre șansele ca Guvernul Ciucă să treacă la vot, Macelo Ciolacu a spus că nu e cel în măsură să dea șanse, făcând referire la primul premier desemnat, Dacian Cioloș, care „a venit în Parlament fără să aibă chiar nicio șansă”.
„Cred că România are nevoie de un Guvern nu minoritar, de un Guvern stabil pentru toate crizele pe care le are de confruntat. (…) În cazul în care nu se poate creiona un guvern stabil, cred că cel mai bine este să ne întoarcem la români și…(…) România a avut un singur guvern stabil, cel pe care şi l-a dorit preşedintele Klaus Iohannis, cel de dreapta, nu a dat şansa unui alt tip de guvern”, a afirmat Marcel Ciolacu, la întrebările presei despre cum ar trebui să arate nou Guvern, în viziunea sa.
„Noi am spus că avem nevoie de un Guvern stabil, deocamdată (Nicolae Ciucă – n.r.) vorbește de un Guvern minoritar. Noi am spus că vorbim de un Guvern până la 1 februarie, deja auzim că e un program de guvernare pe trei ani, pe care nu l-am văzut. Haideți să ne trimeată programul de guvernare, totuși”, a spus Marcel Ciolacu.
La întrebarea jurnaliștilor, el a spus că nu îl interesează nicio funcție, nici la Cameră, Senat, Guvern, îi e suficientă funcția de președinte PSD.
Conform procedurii constituționale, Nicolae Ciucă are la dispoziție zece zile, de la desemnare, pentru a propune Parlamentului o echipă pentru Cabinetul său și un program de guvernare, care trebuie să primească votul majorității aleșilor, în caz contrar, președintele României poate demara procedura dizolvării Legilativului, urmată de alegeri anticipate.