Este oficial! Lista completă a celor care intră în etapa a doua de vaccinare anti-COVID
Medicul Valeriu Gheorghiță, coodonatorul campaniei de vaccinare în România, a anunțat ce persoane urmează să fie vaccinate în cea de-a doua etapă a procesului de vaccinare.
Totodată, oficialul a precizat și că primele doze din cel de-al doilea vaccin disponibil, cel al companiei Moderna, vor ajunge în țara noastră miercuri.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coodonatorul campaniei de vaccinare în România, a anunțat ce persoane urmează să fie vaccinate în cea de-a doua etapă a procesului.
Citește și: Coronavirus în România, 11 ianuarie. 1.987 români infectați, în ultimele 24 de ore
Iată cine se vaccinează în a doua etapă
beneficiarii din centrele sociale
persoanele care au peste 65 de ani
persoanele cu boli precum: diabet zaharat, obezitate, alte metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imunodepresie, HIV-SIDA
persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice
„Din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale fac parte personalul din domeniul Apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice (transport și distribuție) , medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului (Parlament, președinție), culte religioase”, a precizat Valeriu Gheorghiță, care a spus și că această lista a fost transmisă către DSP-uri, la Digi24.
Pe lista persoanelor care vor fi vaccinate în etapa a doua face parte și personalul din mass-media, „cei care efectuează reportaje în unități medicale”, a mai precizat acesta. Potrivit medicului, lista e construită în urmă consultărilor cu comisiile de specialitate din MS și Colegiul Medicilor.
Cum te programezi pentru etapa a doua de vaccinare
Persoanele cu comorbidități, dacă au dileme, cui trebuie să se adreseze?, a fost întrebat medicul, care a explicat și cum se vor face programările.
„Aceste categorii de boli cronice expun persoana la un risc de a dezvolta o formă de boală mai gravă. Ar trebui să ia legătură cu medicul de familie pentru informare și programare”, a precizat Gheorghită.
Și aparținătorii pot să programeze o persoană în cea de-a două etapă a vaccinării, asta pentru a ușura această procedură pentru cei din mediul rural, de exemplu.
„Aparținătorii asigură și transportul bunicului sau părintelui și atunci e firesc să existe această posibilitate de programare”, a mai spus Gheorghiță, potrivit aceleași surse.