Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat noile reguli privind singuranța românilor pe terasele din Centrul Vechi al Capitalei. Noile norme sunt mai dure și sunt valabile până pe data de 15 noiembrie.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat astăzi, 15 iulie, și prevede mai multe modificări ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a teraselor în zonele protejate şi în perimetrul Centrului istoric al Capitalei, care a fost aprobat prin Hotărârea CGMB nr. 114/2016
Iată care sunt noile reguli privind distanțarea socială și combaterea infecțiunii cu noul coronavirus:
Articolul 3, alineatul 3 din acest regulament, conform căruia, la avizare, se va urmări pe cât posibil ca terasele sezoniere învecinate să aibă lăţimi egale, este înlocuit de prevederi potrivit cărora, la avizare şi amplasare, se vor utiliza dungile de ghidaj/ delimitare ce vor fi figurate pe planurile anexă la prezentul regulament, astfel încât să se asigure pe axul străzii o distanţă (culoar) liberă de 4 metri.
De asemenea, este obligaţia agentului economic să aibă terasa delimitată. În situaţia în care nu este delimitată, avizul nu este valabil. Operaţiunea de trasare se va face de către Administraţia Străzilor.
Alte modificări vizează articolul 4, alineatul 1 din regulament, care va avea următorul conţinut:„Între terase se va putea realiza o separare faţă de vecini şi maximum 2,5 m faţă de stradă exclusiv din elemente de mobilier urban din: a) sticlă (geam securizat) clară, dimensiune maximă L= 1,25m, H=1,50m, montată în cadre metalice, negre, sprijinită pe tălpici şi nefixată în pavajul străzii, nedepăşind suprafaţa spaţiului închiriat; b) jardiniere de lemn/metal, dimensiuni maxime L=1,25m, H=1,50m, l=0,50m, simplu aşezate pe pavajul străzii”.
Articolul 6, litera d) urmează să fie înlocuit cu următoarele prevederi:„Sunt asigurate condiţiile privind stabilitatea şi siguranţa faţadelor imobilelor în dreptul cărora se amenajează terasele sezoniere. În dreptul clădirilor cu faţade degradate, cu pericol de prăbuşire a elementelor decorative, tencuieli, etc, amplasarea teraselor sezoniere este posibilă numai după reabilitarea faţadei. Constatarea va fi făcută de către o comisie stabilită prin dispoziţie a primarului general”.
De asemenea, articolul 11, litera h) din regulament privind aprovizionarea unităţilor urmează să stipuleze: „Aprovizionarea unităţilor se va desfăşura zilnic între orele 6,00 şi 10,00. Accesul în afara acestui interval se va putea face cu plata unui tarif în valoare de 300 lei/acces. Plata se va face către Administraţia Străzilor Bucureşti. Mijloacele auto care asigură aprovizionarea vor avea acces în Centrul istoric astfel: intrare pe str. Doamnei şi str. Lipscani şi ieşire pe str. Şelari şi str. Căldărari”.
Articolul 12, litera h) – potrivit căruia pe terasele sezoniere sunt interzise mobilierul pentru servire, inclusiv automatele de vânzare, instalaţiile frigorifice, de preparare a produselor sau de spălare a veselei, standurile/ vitrinele de prezentare a produselor şi aparatura electronică de tip tv, plasmă, LCD, LED, video-proiectoare, inclusiv alimentarea cu energie electrică a acestora – se modifică, adăugându-se menţiunea „cu excepţia marilor evenimente cultural-sportive”.
Proiectul adoptat extinde aplicarea prevederilor regulamentului pentru terasele sezoniere din Centrul istoric Bucureşti pe întreaga durată a anului, până în prezent acestea vizând desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică pe terase sezoniere amplasate în zonele protejate şi în Centrul istoric Bucureşti în perioada 15 martie – 15 noiembrie.
Potrivit referatului de aprobare a proiectului, modificările propuse în regulament vin în sprijinul măsurilor legale recent adoptate în vederea prevenirii şi combaterii COVID-19, avându-se în vedere reglementări clare cu privire la suprafeţele utilizate de către terase, modul acestora de amplasare, astfel încât să se respecte prevederile în privinţa distanţării sociale.