Este doliu în sufletul lui Ștefan Bănică! Mesajul cu care i-a făcut pe mulți să plângă: “Ziua în care a ales să plece dintre noi…”

Publicat: 14/07/2020 | 21:35

Doliul a pus stăpânire pe sufletul lui Ștefan Bănică Junior care a transmis a astăzi un mesaj copleșitor, iar gândurile așternute pe Internet  i-au făcut pe mulți să izbucnească în plâns. Postarea lui a fost însoțită de o filmare extrem de emoționantă.

Află și: Are aproape 14 ani și seamănă perfect cu tatăl ei. Imagini senzaționale cu fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică jr.

Ștefan Bănică a publicat azi o filmare rară cu Mădălina Manole, realizată cu 4 luni înainte de moartea ei

Azi s-au împlinit 10 ani de când regretata artistă Mădălina Manole a părăsit această lume, iar Ștefan Bănică se numără printre persoanele publice de la noi care au comemorat-o așa cum au simțit. El a notat câteva mărturisiri pe o rețea de socializare și a publicat o înregistrare rară, care a fost realizată cu mai puțin de patru luni înainte de moartea regretatei cântărețe – atunci, ea a acceptat invitația colegului său de breaslă de a face un duet în cadrul unuia dintre spectacolele lui; în clipul de mai jos, puteți vedea imaginile de colecție cu cei doi, împreună pe aceeași scenă.

Nu rata: Dan Negru, mesaj tulburător la 10 ani de la moartea Mădălinei Manole: “Noi suntem criminalii ei”

“14 iulie e ziua în care s-a născut, dar și ziua în care a ales să plece dintre noi MĂDĂLINA MANOLE, o cântăreață atât de iubită de public. Au trecut 10 ani. ? În video-ul de mai jos, Mădălina a fost invitata mea și se întampla într-o zi de 26 martie 2010. #MadalinaManole #remember” este mesajul scris de Ștefan Bănică Jr. pe contul său de Facebook, unde a strâns sute de reacții.

Citește și:  Ce face fiul Mădălinei Manole, la 10 ani după moartea artistei. Nu și-a cunoscut niciodată mama: ”Este foarte matur și a înțeles…”

“Mădălina Manole, o voce inconfundabilă a României. Păcat că a ales să plece dintre noi așa de repede, mai ales că își împlinise un mare vis: acela de a fi mamă. Dumnezeu s-o ierte!”, “Adevărul nu se va afla niciodată, iar vinovații dacă nu vor plăti în această lume, pe lumea cealaltă sigur vor plăti. Oricum eu am apreciat-o mult și că om și că artist. O cunosc de când eram copil”, “Offf, Doamne!!!!! Dumnezeu să o odihnească în pace! Păcat, mare păcat că s-a stins un om așa de talentat cu o voce inegalabilă!!!!!!!”, “Dumnezeu să o odihnească în împărăția Sa! Mare păcat, o voce de aur pe care Dumnezeu a vrut-o lângă El (nu cred în presupusa sinucidere)”, “Dumnezeu s-o odihnească în pace pe marea artistă Mădălina Manole! O voce neasemuită, o fată frumoasă, care, prea devreme, ne-a părăsit, iar plecarea ei, rămâne un mister și niciodată nu cred că se va afla cu adevărat ce s-a întâmplat cu ea. În acea înregistrare, cu Ștefan Bănică, nimic nu prevestea ce avea să se întample peste doar 4 luni” sunt doar cinci dintre comentariile strânse de postarea emoționantă a cunoscutului cântăreț.

Descoperă și: Zece ani de la moartea Mădălinei Manole. Scrisoarea care a emoționat tot internetul: „Nu pot să mă despart de tine!”

Mădălina Manole are un fiu cu Petru Mircea

Decesul Mădălinei Manole a fost declarat chiar de ziua ei de naștere. Pe 14 iulie 2010 a împlinit 43 de ani. Trupul fără viaţă al regretatei artiste a fost găsit de Petru Mircea în vila din Otopeni unde locuiau. Ei au un băiat împreună, care s-a născut pe 8 iunie 2009. Petru Mircea Jr. este crescut de soțul cântăreței.